Pe strada Oţelarilor din Galați între blocurile D14 şi D16, acoperit de gunoi, zace ignorat, de peste patru decenii, Cavoul roman - monument istoric....
Situl arheologic Tirighina-Barboşi, monument istoric de importanţă naţională, pentru a cărui salvare şi punere în valoare Primăria Galaţi vrea să obţină fonduri europene, a...
Casa părintească a lui Alexandru Ioan Cuza a fost salvată de la distrugere în 1937. Fusese transformată în bordel și, prin subscripţie publică, a fost răscumpărată de la moştenitorii aceluia care făcuse din ea casă de moravuri ușoare. Pereţii de paiantă nu mai puteau fi salvaţi și a fost reconstruită din temelii, după vechile planuri. Pe 24 Ianuarie 1939, casa şi-a deschis porţile devenind prima instituţie muzeală din Galaţi.
Acum, la venerabila vârstă de 79 de ani, Casa Cuza Vodă, eleganta construcţie inclusă pe Lista Monumentelor Istorice gălăţene, este pusă în pericol de tasarea terenului. Graţie însă unei finanţări europene nerambursabile de 2,46 milioane de lei, câştigată de Consiliul Judeţean Galaţi, Casa Cuza Vodă va fi salvată pentru a doua oară.
Muzeul de Istorie din Tecuci are în patrimoniu un automobil de epocă Ego 4/14, unic în România, și despre care se spune că ar mai exista doar două exemplare în lume, unul într-un muzeu din Berlin, iar altul la Muzeul Tehnicii din Viena. Mașina, fabricată în 1924 la Berlin, a scăpat ca prin minune de la distrugere, după ce a fost dezmembrată de fosta securitate, fiindcă s-au găsit cartușe în ea, și a fost lăsată așa ani buni. După revolutie, inginerul Gabriel Jelea a adus la viață automobilul pentru filmul lui Nae Caramfil „Restul e tăcere”. Restaurarea a costat 10.000 de euro și s-a făcut cu un efort uriaș. După încheierea filmărilor, mașina s-a întors în custodia muzeului. Din păcate însă, de atunci, bijuteria este ținută in condiții improprii, intr-o magazie neîncălzită, în curtea muzeului, riscând astfel să fie distrusă.
Fosta Farmacie Ţinc, devenită Muzeul „Casa Colecţiilor”, o bijuterie arhitecturală unică în Galaţi prin decoraţiunile exterioare în stil eclectic, dar mai ales pentru că este singura clădire monument istoric cu dublă funcţionalitate – farmacie şi locuinţa farmacistului – va fi restaurată şi amenajată cu fonduri europene. În urmă cu mai bine de un secol, construcţia imobilului aflat astăzi pe Lista Monumentelor Istorice a durat doar un an, însă precedenta lui restaurare s-a întins pe mai bine de zece ani! Deşi ultimele lucrări de consolidare s-au terminat în 2007, clădirea are nevoie din nou de restaurare pentru că a fost afectată de infiltraţiile cauzate de lucrările edilitare executate în preajma ei.