Pe ruinele Fabricii de pălării s-a născut proiectul social Ambasada
Situată la doi pași de centrul orașului, una dintre fabricile care au produs un brand timișorean, vestitele pălării din fetru de lână, păr de iepure sau suport termoplastic, decade în fiecare zi. Acesta și este interesul major al proprietarilor misterioși de azi care așteaptă să dea o lovitură imobiliară cu terenul de câteva mii de metri pătrați și clădirile aferente, chiar dacă una dintre ele, corpul administrativ construit în 1900, figurează pe lista monumentelor istorice la poziția 143 ca monument de categoria B. Un tur prin curțile traversate de câini indispuși revelează mizeria care trebuie să surpe programatic proprietatea: acoperișuri crăpate, geamuri sparte, pereți scorojiți, porți ruginite.
Dialog cu Radu Radoslav, arhitect-șef al Timișoarei între 1997-2006: Salvarea patrimoniului este inutilă dacă nu există o strategie de regenerare urbană (Partea a II-a)
Radu Radoslav este un arhitect atipic, cu blog și energie polemică, care a încercat pe propria piele mai multe ipostaze: cea de arhitect la IPROTIM, institutul de proiectare timișorean înainte de 1989, de arhitect-șef al municipiului Timișoara, timp de aproape zece ani după Revoluție, de antreprenor, de profesor universitar, de reprezentatnt al Registrului Urbaniștilor, de ong-ist, de blogger etc. Poți insista mult și bine să afli ce clădiri de patrimoniu ar trebui să aibă prioritate la restaurare, nu îl interesează subiectul. Subiectul său sunt proiecțiile viitorului, adică regenerarea orașelor, a Timișoarei în mod special. Regenerare care să conserve spiritul european al urbei, moștenire pe cale să se ducă pe apa Begăi…
INTERVIU Radu Radoslav, arhitect-șef al Timișoarei între 1997-2006: Politicienii înțeleg limitat moștenirile urbanistice și le interpretează vulgar. Conceptul ”Timișoara-mica Vienă” se poate întoarce împotriva...
Radu Radoslav este un arhitect atipic, cu blog și energie polemică, care a încercat pe propria piele mai multe ipostaze: cea de arhitect la IPROTIM, institutul de proiectare timișorean înainte de 1989, de arhitect-șef al municipiului Timișoara, timp de aproape zece ani după Revoluție, de antreprenor, de profesor universitar, de reprezentatnt al Registrului Urbaniștilor, de ong-ist, de blogger etc. Poți insista mult și bine să afli ce clădiri de patrimoniu ar trebui să aibă prioritate la restaurare, nu îl interesează subiectul. Subiectul său sunt proiecțiile viitorului, adică regenerarea orașelor, a Timișoarei în mod special. Regenerare care să conserve spiritul european al urbei, moștenire pe cale să se ducă pe apa Begăi...
Satul regăsit. La Dalnic, unde s-a născut Gheorghe Doja, conacele prind viață
Că statul este cel mai prost administrator, e deja un truism. Numeroase monumente așteaptă ca edilii orașelor să se miște, să caute finanțări, să aplice pentru fonduri europene, să facă ceva pentru a le salva. Câte un proiect reușit apare ca o izbândă epocală și este folosit mai cu seamă ca argument electoral. Recuperarea unor proprietăți de către persoane fizice nu a condus, decât prin excepție, la însănătoșirea patrimoniului: trebuie bani mulți să scoți din paragină frumoasele case boierești, palatele Secession, conacele sau parcurile în stil englezesc distruse. În Transilvania s-a exersat o soluție rară, recuperarea unor reședințe aristocratice sau a unor conace cu finanțarea unor ONG-uri.
Timișoara: Povestea Casei Mühle, un monument istoric lăsat în paragină pentru salvarea căruia timişorenii au protestat în stradă
Casa familiei Mühle, florari renumiți ai Imperiului Habsburgic, zace în paragină. În 2010, imobilul a ajuns în posesia lui Ionel Stancu, membru al clanului Cârpaci, romi îmbogățiți după Revoluție, proprietarii a nu mai puțin de 144 de proprietăți în Timișoara, și a fost distrus sub pretextul restaurării, apoi lăsat să cadă. În iarna lui 2013, timișorenii au ieșit în stradă cerând salvarea monumentului. În urma presiunii publice, Primăria a dat în judecată proprietarul și a cerut aducerea clădirii la stadiul inițial. Procesul a fost câștigat de instituție, iar pe 6 mai 2017 a expirat termenul fixat de instanță pentru refacerea vilei, dar proprietarii nu au făcut nimic. Primăria ia în considerare soluția de a face ea lucrările, apoi să recupereze banii de la proprietari, însă procedura durează și nu se știe dacă imobilul va supraviețui și acestei ierni.
