Potrivit Epoch Times România, fostul ministru (USR) al Justiţiei Stelian Ion a atras atenţia joi, pe pagina sa de Facebook, că, "din păcate", "scenariul sumbru" pe care îl anticipase privind Consiliul Superior al Magistraturii tocmai s-a adeverit.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a dat vina pe americani pentru furtul de combustibil în valoare de aproximativ două milioane de dolari din baza militară...
Preşedintele Maia Sandu a participat în perioada 9-10 decembrie, la Summitul pentru Democraţie, organizat în format virtual la iniţiativa preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden.
„Împreună...
Potrivit Epoch Times România, preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, vineri, în legătură cu propunerea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, de a fi testaţi gratuit pe termen nelimitat angajaţii de la stat şi din privat care nu vor să se vaccineze, că PNL nu se va transforma în "Partidul Social Liberal".