Ovidiu Amălinei

26 ARTICOLE
Cu o experienţă de peste 25 de ani în presă, Ovidiu Amălinei este şef al Departamentului Economie-Administraţie al ziarului „Viaţa liberă” Galaţi. Pentru performanţele în jurnalism a fost distins cu numeroase premii, printre care se numără şi două titluri de „Reporter European” acordate, în 2008 şi 2009, în cadrul concursului organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti. De asemenea, în 2016, a beneficiat de o bursă de specializare, la Bruxelles, în cadrul programului „Bursele Europene – Jurnalişti în dialog”, derulat de Comisia Europeană în parteneriat cu Freedom House.

Un contract de 180 de milioane de lei, pentru extinderea portului Galați

Port Bazinul Nou, partener al Administrației Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați în derularea proiectului ce vizează realizarea platformei multimodale din Portul Galați, a scos...

Efectele războiului din Ucraina, contracarate cu fonduri europene

România va avea la dispoziție în următorii ani mai multe fonduri europene decât a absorbit din momentul aderării la Uniunea Europeană și până în...

Extinderea UE, „vaccin” în calea războiului și dictaturii

Acordarea statutului de țări candidate la Uniunea Europeană pentru Ucraina și Republica Moldova este, poate, cel mai îndrăzneț act politic inițiat la nivel comunitar...

”Nu putem accepta ca familiile să aleagă între plata facturilor și alimente”

Crizele multiple cu care Uniunea Europeană s-a confruntat în ultimii ani – pandemia Covid, criza energetică, războiul din Ucraina etc. – au făcut ca...

Parlamentul European, sprijin pentru aderarea României la Schengen

Includerea României în Spațiul Schengen și securizarea coridoarelor alimentare prin porturile de la Dunăre sunt esențiale pentru Uniunea Europeană, în contextul crizei declanșate de...

Ultima oră

Întâlnire-manifest pentru democrație: „România SPERĂ”

Întâlnire-manifest pentru democrație, „România SPERĂ”. Artiștii români cheamă la...

Un candidat pentru Parlament a fost păcălit de escroci cu acțiuni la SIF Muntenia | Ziarul de Iași

Un candidat pentru Parlament a fost păcălit de escrocii...

Amenințarea de ultimă oră a lui Putin la adresa NATO vine prin România | Universul.net

Un lucru ciudat i s-a întâmplat României pe drumul...
spot_img