Laboratorul a fost parte a proiectului PRE-RIGHTS și promovează o abordare europeană asupra cooperării judiciare în domeniul prevenirii criminalității, analizând echilibrul dintre dreptul la siguranță și dreptul la o justiție eficientă, precum și corelează măsurile de securitate națională cu drepturile omului și obiectivele de reabilitare în închisoare sau prin sisteme de probațiune, așa cum sunt ele prevăzute de legislația UE.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a fost ales preşedinte al filialei USR PLUS Bucureşti cu un număr de 1.224 de voturi, reprezentând 62% din opţiunile valabil exprimate.
Desegregarea nu a fost finanțată și nu există expertiză nici în rândul societății civile pe acest subiect. Segregarea a fost finanțată numai în 2006, iar acum observăm lipsa de capacitare a instituțiilor statului și a societății civile.
Mulţumesc Guvernului României, Ministerului Tineretului şi Sportului şi Parlamentului României pentru susţinerea acestui proiect legislativ atât de important pentru practicanţii sportului recreativ şi pentru tânăra generaţie de iubitori ai sportului! Felicitări şi mulţumiri tuturor colegilor mei de la Agenţia Naţională Anti-Doping.
Tot ce ştim acum este că această instituţie, Avocatul Poporului, este în subordinea Parlamentului României. Are independenţă, dar nu are independenţă să fie iresponsabilă, de exemplu.