Freedom House

273 ARTICOLE
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

STUDIU: Foarte puțini copii pot suferi traume post-Covid-19; reechilibrarea psihologică – una din principalele provocări

A sunat clopoțelul pentru al doilea an școlar desfășurat pe timp de pandemie, adică într-un cadru special, încă neobișnuit pentru micii copii și pentru...

Un tânăr bolnav de COVID, internat la ATI, a mărturisit chiar înainte de moarte că certificatul său de vaccinare era fals

Într-o Românie în care se moare de COVID - adesea din inconștiență - scandalurile politice adâncesc țara în criza în care se zbate deja. Fostul...

Festivalul Untold şi congresul PNL, invocate în decizia Curţii de Apel Cluj de anulare a stării de alertă şi a certificatului covid

„Prin urmare, s-a luat dubla măsură a restricţionării (...)”, se arată în Ordonanţa preşedinţială nr. 236/28 septembrie 2021 a Curţii de apel Cluj.

Campanie Vama Veche: Dacă mergi la psiholog nu înseamnă că ești nebun

Vama Veche este cel mai potrivit loc tocmai prin nepotrivirea lui, explică la RFI România inițiatorul proiectului, psihoterapeutul Alexandru Bușilă Aici își dau voie să fie altfel decât în restul timpului, arată specialistul.

Care sunt administrațiile publice din Oltenia care au contractat cei mai mulți bani europeni nerambursabili pentru comunităti prin POR 2014-2020 (REGIO)

În exercițiul financiar care tocmai se încheie, 2014-2020, administrațiile publice  judetene, municipale sau  locale au avut la indemana nenumărate instrumente financiare, programe europene prin care puteau...

Ultima oră

Scrisoare deschisă către peneliști: „Nu vă cer să-l retrageți pe Ciucă, vă cer să nu-l votați!”

Scrisoare deschisă către peneliști: „Nu vă cer să-l retrageți...

Cum se desfășurau campaniile electorale în Bihorul interbelic | Bihoreanul

Cum se desfășurau campaniile electorale în Bihorul interbelic. Alegerile...

Premiere și rarități la Operă

Cum promiteam, revin cu noi episoade de operă și...
spot_img