Răzvan Chiruță

380 ARTICOLE
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

Ce înseamnă pentru România intrarea în OECD. Și când se va întâmpla

Ce înseamnă pentru România intrarea în OECD. După ce am devenit membri în două cluburi importante ale lumii, NATO și Uniunea Europeană, românii au...

Gheboși vom fi noi, de la taxele lui Ciolacu. Și cu mai puțină cultură

Disperarea, căci gaura bugetară este reală și masivă, teama de a nu supăra miile de pile de partid înaintea alegerilor din 2024, disprețul față...

Unde se duc banii din taxe: 10 miliarde de lei datorii la stat au doar 6 companii ale statului

Unde se duc banii din taxe: șase companii deținute de statul român au în total datorii către bugetele de stat de peste 10 miliarde...

Concertul care l-a supărat pe Bobonete. Federația de Tir nu-și asumă nimic

Concertul care l-a supărat pe Bobonete a avut loc sâmbătă, 29 iulie, la baza din Băneasa a Federației Române de Tir Sportiv (FRTS). Actorul,...

„Clarvăzătoarea” lui Teodosie a prestat servicii de „clarviziune” și pentru Corneliu Vadim-Tudor. Apare în stenogramele DNA despre Arhiepiscopul Tomisului

„Clarvăzătoarea” lui Teodosie a prestat servicii de clarviziune și pentru Corneliu Vadim-Tudor, fostul lider al Partidului România Mare, în 2008. Politicianul a angajat-o pe...

Ultima oră

De ce un cartuș ieftin poate să-ți strice imprimanta

O imprimare de calitate necesită o compoziție exactă a...

SPECIAL ARAD | 700 de angajați disponibilizați la Greenbrier Arad: negocieri pentru salariile compensatorii

De la anunțul că Greenbrier a decis închiderea fabricii Astra...

EXPRESS DE BANAT | Turismul balnear la Herculane, proiect de milioane ținut la sertar

Turismul balnear la Herculane, proiect de milioane ținut la...

Planul Rusiei pentru Statele Unite

Planul Rusiei pentru Statele Unite, articol scris de Françoise...

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img