Răzvan Chiruță

380 ARTICOLE
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

Vinovăția unui finanțator al azilurilor groazei, aproape ignorată. Ce rol a avut Primăria Sectorului 3

Gabriela Firea și Marius Budăi au demisionat din funcțiile de ministru al Familei și al Muncii, sub presiunea publică și a PSD, dar responsabilitatea...

Aktual24: Mărturii dintr-un „lagăr” de bătrâni deținut de vicepreședintele PSD Sector 4

Mărturii revoltătoare despre modul în care sunt tratați bătrânii în căminul Seniors Heaven din București, care este deținut de vicepreședintele PSD Sector 4, Cosmin...

De ce se pensionează un procuror: Aș mai fi rămas dacă am fi avut un program normal, o viață normală

„Aș mai fi rămas dacă am fi avut un volum normal de lucru, un program normal, o viață normală. Dar nu am avut, de...

Gabriela Firea a demisionat din funcția de ministru al Familiei

Gabriela Firea a cedat în cele din urmă presiunilor din spațiul public, dar și a celor din propriul partid, și a demisionat din funcția...

Firea, forțată de PSD să își dea demisia de la Ministerul Familei (surse)

Gabriela Firea a primit un ultimatum din partea conducerii PSD să demisioneze de la conducerea Ministerului Familiei. Demisia este așteptată până sâmbătă, când este...

Ultima oră

PUTEREA A CINCEA | Întoarcerea subteranei

De câteva zile, îmi dă târcoale o întrebare: de...

Nicușor Dan, despre numirea unui nou premier: „Ilie Bolojan ar fi foarte potrivit”

Nicușor Dan, despre numirea unui nou premier: „Ilie Bolojan...

Harvard dă în judecată Administrația Trump

Harvard dă în judecată Administrația Trump pentru decizia de...

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img