Răzvan Chiruță

360 ARTICOLE
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

Nu ar mai trebui montate panouri fotovoltaice pe terenurile agricole. O propunere inedită

Nu ar mai trebui montate panouri fotovoltaice pe terenurile agricole, susține Dan Trifu, vicepreședintele organizației de mediu Eco Civica, într-un interviu acordat PRESShub. Motivul este...

Campanie murdară la Iași împotriva USR. Se invocă „planul secret LGBTQ” și „camere de masturbare în școli”

Campanie murdară la Iași împotriva USR. Un site local, deținut de familia primului patron de presă din România condamnat pentru șantaj, a publicat două...

Prea mulți români nu știu ce trebuie să facă un primar. De aceea sunt ușor de păcălit

„Uite ce frumos aranjează Chirica grădinile, a renunțat la garduri, pune gazon, pare totul mai spațios”, mi-a spus săptămâna trecută o rudă apropiată, când...

Energy Forum. Alfabetizare energetică, în contextul tranziției la energie verde în Europa

Energy Forum. Tranziția de la combustibili fosili la energie regenerabilă este un drum fără întoarcere, de la care nici Uniunea Europeană, în ansamblul ei,...

Cîrstoiu candidat. Ciolacu îi lasă Primăria lui Nicușor Dan, ca să rămână șef la PSD. PNL oricum nu avea soluții

Cîrstoiu candidat comun la Primăria București este soluția prin care Marcel Ciolacu și-a securizat funcția de președinte al PSD, chiar dacă înseamnă, practic, că...

Ultima oră

Soția procurorului general, detașată încă 3 ani la CSM

Soția procurorului general va continua să fie detașată la...

Armata SUA a testat în Ucraina un proiect secret de inteligență artificială | Aktual24

Armata SUA a testat în Ucraina un proiect secret...

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face parte satul Viscri

Judecătorii au respins candidatura primarului localității din care face...
spot_img