Roxana Stancu (REPER MEDIA Argeş) are 20 de ani de experiență în jurnalism. A debutat în anul 2000, în TV, iar de atunci a profesat atât în presa audiovizuală, cât și în cea scrisă (locală și națională).
Ro Vaccinare precizează că Italia nu oferă un „cod pentru rețeaua 5G” odată cu certificatului de vaccinare împotriva Covid-19, așa cum susțin autorii informațiilor false.
În situații excepționale, reprezentate de imposibilitatea efectuării transportului, pe modurile de transport feroviar sau rutier, la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, cu acordul statului de destinație, se poate organiza transportul gratuit al respectivelor persoane, care vor să părăsească România, prin curse aeriene de tip charter.
În contextul cooperării cu Parlamentul din Ucraina pentru a sprijini democrația, noua pagină prezintă modul în care UE a sprijinit Ucraina începând cu 2014.
ANPC a finalizat verificările la peste 90 de stații de distribuție a carburanților și la sediul central al unei companii cu 215 stații. Nivelul amenzilor contravenționale se ridică la 950.000 de lei.
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea legii...