Ruxandra Hurezean

134 ARTICOLE
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

Europa și gazul rusesc. Harta la zi a dependențelor energetice de Rusia

Letonia, Austria, Finlanda și Bulgaria sunt țările europene cele mai dependente de gazul rusesc. Totuși, în cazul multora dintre acestea, dependența lor energetică de...

EXCLUSIV. Întreaga povestea a unei descoperiri care a făcut senzație. Vechile cărți din Mediaș

La mijlocul lunii septembrie, un mesaj postat pe rețelele de socializare al Bibliotecii Batthyaneum anunța descoperirea unui fond de carte veche, la Biserica Evanghelică...

Legea Educației, cea mai hărțuită din România. Reacționăm tardiv și haotic

Nu a fost lege mai hărțuită decât cea a Educației, în cei 33 de ani de la căderea regimului ceaușit. Cel mai important proiect...

Generaţia „singur acasă” merge la doctorat. Copiii rămaşi singuri acasă au crescut

În jurul anilor 2000, dar poate şi mai devreme, exodul românilor plecaţi să muncească în străinătate lăsa în urmă sate pustii, copii şi bunici...

De ce suntem stresați?

De ce suntem mai stresați decât alți oameni? De ce viața noastră cotidiană e mai încrâncenată decât a altora? M-am tot comparat cu prietenii...

Ultima oră

spot_img