Sorin Simion

38 ARTICOLE
A debutat în 1990 la ziarul România Liberă şi de peste 28 de ani lucrează în presă scrisă: ziarele Adevărul şi Gardianul, dar şi pentru publicaţii locale din judeţele Argeş, Mureş şi Harghita. Din 1998 colaborează cu o revistă cu profil social şi cultural din Goteborg, Suedia, iar din toamna lui 2018 este co-fondator al site-ului de ştiri locale www.argesulonline.ro

Uzina Dacia de la Mioveni îşi pregăteşte singură muncitorii pe care nu-i mai pregăteşte învăţământul de stat

Învățământul dual prefațează cum va arăta societatea viitoare, într-o economie care necesită să fie aliniată unor meserii concrete și extrem de bine ancorate în nevoia de business. Rolul nostru este de a fi responsabili și de a interveni din timp în educația tinerilor care aleg un parcurs asociat învățământului dual profesional.

Peste 3 milioane de euro din bani europeni pentru un nou complex de agrement în Târgu-Mureș

Proiectul respectiv a fost aprobat de Bruxelles, iar la începutul anului a fost semnat şi contractul de finanţare. Proiectul se numeşte "Reconversia funcțională și/sau reutilizarea unor terenuri și suprafețe abandonate și neutilizate din interiorul Municipiului Târgu-Mureș” şi a fost depus prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Reabilitarea clădirii Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Piteşti bate pasul pe loc de mai bine de patru ani

Clădirea care adăposteşte Galeria de Artă din centrul Piteştiului, botezată Rudolf Schweitzer-Cumpăna, după numele unui mare pictor, născut la Piteşti în urmă cu 135 de ani, avea de multă vreme nevoie de lucrări serioase de reabilitare.

Cum au dispărut aproape 10 hectare de spaţii verzi din Piteşti în urma unui proiect la care Uniunea Europeană a contribuit cu 16 milioane...

Între 2014 şi 2016, nu mai puţin de 9,6 hectare de spaţii verzi au dispărut din Piteşti, fiind înlocuite cu pavele şi dale înierbate,...

Spitalul Judeţean din Piteşti, peste 42 de milioane de lei din fonduri europene pentru dotarea cu echipamente necesare luptei cu pandemia de Covid-19

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, cea mai mare unitate spitalicească din judeţ şi care se apropie cu paşi repezi de aniversarea unei jumătăţi...

Ultima oră

Tânără reținută după ce a furat banii părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești –...

Deșeurile din incendiul de la Primăria Pleșoi, aruncate pe câmp | Oltenia Live

Deșeurile din incendiul de la Primăria Pleșoi au fost...

SUA testează un tanc dronă, care operează eficient noaptea | Aktual24

SUA testează un tanc dronă, a anunțat Agenția americană...

SUA solicită vânzarea forțată a TikTok, iar UE inițiază noi proceduri împotriva acesteia

SUA solicită vânzarea forțată a TikTok, în condițiile în...
spot_img