Avertisment al medicilor: la iarnă, gripa va lua în colimator tinerii de 20-40 de ani

Data:

După doi ani în care virusul gripal a avut o circulaţie mai scăzută datorită respectării măsurilor de protecţie împotriva COVID-19, anul acesta ar putea să ne aştepte un sezon gripal mai sever. Medicii spun că sezonul gripal din emisfera sudică arată că sunt mai multe cazuri de gripă comparativ cu anii anteriori şi că cei mai afectaţi sunt tinerii, cu vârste între 20 şi 40 de ani, aparent sănătoşi, care au dezvoltat forme grave ale bolii.

„Noi luăm în considerare ceea ce se întâmplă de obicei în emisfera sudică, asta e cumva anticipativ, adică ceea ce se întâmplă cu virusul gripal în zona respectivă ne aşteptăm să fie şi în emisfera nordică. S-a observat că într-adevăr cazurile de gripă au fost mai frecvente şi destul de grave, cu simptomatologie gravă, fiind persoane între 20 şi 40 de ani care au avut nevoie de internare”, a explicat dr. Anca Deleanu, medic de familie ieşean şi preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, filiala Iaşi. Categoria de vârstă 20 – 40 de ani este şi cea care nu este inclusă în campania gratuită de administrare a vaccinurilor, fiind puţini cei care merg din proprie iniţiativă să se îşi cumpere vaccinul din farmacii şi să se imunizeze. „Datele din emisfera sudică arată şi că vârstnicii au fost mai puţin afectaţi, fiind şi cei care de obicei se vaccinează anual. Categoria 20 – 40 de ani nu a fost inclusă într-un program de imunizare, iar explicaţia ar fi că virusul a prins această populaţie cu o anumită sensibilitate la el şi au făcut forme mai urâte ale bolii”, a mai completat dr. Anca Deleanu. Astfel, medicii ieşeni sfătuiesc inclusiv pe cei tineri să se vaccineze antigripal, chiar dacă nu fac parte din categoria persoanelor care se pot imuniza gratuit.

Când este indicat să ne vaccinăm pentru a face faţă sezonului gripal

Primele doze de vaccin antigripal au ajuns încă de săptămâna trecută în cabinetele medicilor de familie din Iaşi, iar medicii au început să vaccineze pacienţii din lista proprie. Dozele sunt destinate persoanelor vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni, gravidelor şi persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. „Am primit 50 de doze pe care deja le-am administrat, acum facem programări pentru următoarele vaccinări, urmează să mai cerem doze de la Direcţia de Sănătate Publică. Întotdeauna în această perioadă există o dorinţă mare de vaccinare, pentru că sunt oameni care se imunizează an de an. Din păcate, la mijlocul lunii noiembrie vedem cum scade dorinţa”, a precizat dr. Liviu Oprea, medic de familie ieşean. Medicul recomandă ca până în noiembrie sau până la apariţia primelor cazuri de gripă să ne vaccinăm pentru a evita îmbolnăvirea. „Ideal ar fi ca atunci când apare gripa toată lumea să fie vaccinată. Desigur, poţi să te vaccinezi şi în plină epidemie, dar există riscul de îmbolnăvire până atunci, durează două săptămâni până la apariţia anticorpilor. Vaccinul antigripal este gândit ca să fie eficient pentru toată perioada cât ţine epidemia, care începe de obicei de la jumătatea lunii noiembrie şi ţine până în martie”, a mai explicat dr. Liviu Oprea.

La Iaşi au ajuns peste 77.000 de doze de vaccin antigripal care au început să fie distribuite medicilor de familie din judeţ. În total DSP Iaşi a catagrafiat 87.573 persoane, considerate cu risc ridicat de îmbolnăvire şi care doresc să se vaccineze antigripal, titrează ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related