Avocații îi cer lui Iohannis să sesizeze CCR pentru a tranșa disputa pe salariile judecătorilor

Data:

spot_img

Avocații îi cer lui Iohannis să sesizeze Curtea Constituțională în vederea constatării existenței unui conflict de natură constituțională între Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) privind plata drepturilor salariale restante.

Avocații sunt supărați că din iunie 2023, „sistemul judiciar a fost grav perturbat ca urmare a protestelor declanșate de instanțele judecătorești, care au decis amânarea judecării tuturor cauzelor considerate ca neavând un caracter urgent, precum și amânarea efectuării procedurilor prealabile fixării primului termen de judecată în aceste cauze.

În momentul de față, activitatea majorității judecătoriilor și tribunalelor din țară este afectată în urma măsurii de protest adoptată prin hotărâri ale adunărilor generale din luna decembrie 2023 și menținută prin hotărârile adoptate în luna ianuarie 2024”.

Aceste proteste au la bază decontarea unor sume imense ca urmare a unor procese privind drepturile salariale restante.

Citește și: Românii care luptă în Ucraina: Există lucruri mult mai dureroase decât moartea

Greva nu e o soluție

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) mai susține că suspendarea repetată a activității instanțelor pe termen nelimitat nu reprezintă un mijloc adecvat și eficient pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă sistemul judiciar.

În aceste condiții, „singurul demers juridic care poate avea ca efect soluționarea problemelor divergente dintre autoritatea executivă și autoritatea judecătorească, îl constituie sesizarea Curții Constituționale în vederea dezlegării unui posibil conflict de natură constituțională”.

În concluzie, UNBR spune că doar Curtea Constituțională, în soluționarea conflictului, „poate indica conduita de urmat de către autoritățile publice implicate în conflict, acesta fiind ultimul remediu posibil în vederea reluării funcționării normale a sistemului judiciar și asigurarea dreptului cetățenilor la un proces echitabil, soluționat într-un termen previzibil”.

Nemulțumirile magistraților

OUG 115 din 2023 contestată de CSM spune la articolul 8 că „tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate, conform legii, neplătite până la data de 31 decembrie 2023, se plătesc eșalonat, începând cu anul 2024, în tranșele prevăzute la art. IX alin. (1).

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în ceea ce privește tranșele aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești definitive având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care fac obiectul plății eșalonate, conform legii, neplătite până la data de 31 decembrie 2023”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...