Avocatul Mădălina Scutelnicu: „Copiii încep să aibă, în ochii judecătorilor, o identitate”

Tot mai mulți magistrați din România încep să înțeleagă că, în cazul dosarelor cu minori, este obligatoriu ca interacțiunea cu aceștia să aibă loc în așa fel încât să nu le provoace copiiilor traume suplimentare.

La Judecătoria Timișoara, de exemplu, după audiere, copiii ies ținând pe degețel câte un sticker-fluturaș, cadou din partea magistraților. De altfel, Camera specială de audiere de la acea instanță se numește „Camera fluturașilor”. Fiecare Cameră specială din țară are, pentru copii, bomboane și fructe.

Astăzi, lucrurile nu sunt perfecte, dar viața a impus unele schimbări. Iar aceste schimbări au ca specific faptul că au venit din interiorul sistemului. Oamenii legii, cei care s-au trezit la un moment dat că au în față niște copii, au realizat și că trebuie să facă ceva pentru ei, să înceapă schimbarea.

Despre aceste schimbări am vorbit cu avocatul Mădălina Scutelnicu, dar și despre ce nu e în regulă și ce mai trebuie schimbat, cum pot fi determinate o serie de măsuri care să-i protejeze pe minorii ce intră în contact cu justiția.

I s-a adresat, brusc: „Ia zi, cu cine vrei să rămâi, cu mama sau cu tata?”. A fost atât de brutal

Mădălina a fost jurnalist de investigație, iar din 2006 este avocat la Baroul Sibiu. În 2016, site-ul juridic www.avocatura.com i-a decernat primul titlu de „Cavaler al avocaturii” pentru contribuția adusă imaginii justiției prin textul „Doamna cu pantofi albaștri”, care se estimează că a fost citit de peste 6 milioane de oameni.

PressHUB: Doamna Scutelnicu, sunteți foarte cunoscută pentru popularizarea unui episod în care o judecătoare s-a purtat admirabil cu un minor aflat în proces de divorț al părinților. „Doamna cu patofi albaștri”, așa cum i-ați spus, a devenit punctul de plecare pentru schimbări în sistem. Ne puteți spune ce anume nu era în regulă, ce v-a determinat să luați atitudine în legătură cu tratamentul minorilor în justiție?

Mădălina Scutelnicu: Cu ceva timp înainte de a o descoperi pe „Doamna cu pantofi albaștri”, am asistat la o scenă care m-a revoltat profund și la care am reflectat o bună perioadă.

Eram pe holul unei Judecătorii, alături de doi soți veniți să divorțeze, și de copilul acestora. Judecătorul i-a recunoscut de la un termen anterior, s-a oprit în dreptul nostru, a întrebat dacă el este minorul pe care urma să-l audieze, s-a uitat spre copil și i s-a adresat, brusc: „Ia zi, cu cine vrei să rămâi, cu mama sau cu tata?”.

A fost atât de brutal acest mod de abordare a băiatului, acolo, pe holul instanței, printr-o asemenea întrebare, încât am simțit că trebuie, neapărat, să se schimbe maniera de ascultare. Niciun copil din lumea asta nu poate fi tratat așa, nici împovărat cu un astfel de răspuns.

Apoi, în iulie 2016, având o cauză la Judecătoria Blaj, am remarcat grija și sensibilitatea cu care doamna judecător Camelia Folea s-a apropiat de băiețelul R. I-a spus direct pe nume, și-a prezentat roba neagră drept pelerină magică, i-a arătat pantofii ei albaștri și l-a întrebat dacă are și el papucei colorați, apoi i-a întins copilului mâna și l-a invitat cu ea, să-i arate castelul… „Castelul” fiind sediul Judecătoriei.

Acela a fost momentul-cheie în care am realizat ce anume trebuie schimbat urgent: modul de abordare a copiilor ce calcă pragul instanțelor, dar și mediul în care să fie ascultați. Atitudinea „doamnei cu pantofi albaștri” îmi dăduse toate răspunsurile, din acel moment am știut și ce trebuie schimbat, dar și cum anume.

Ne puteți descrie câteva cazuri pe care le cunoașteți și care au lăsat de dorit în ceea ce privește tratamentul minorilor în justiție? Presupun că dorința de schimbare a venit pe fondul unei realități care nu era dezirabilă.

Copiii sunt ascultați de judecători în camera de consiliu, fără prezența părinților sau a avocaților. Ca atare, în afară de acea scenă care s-a petrecut în grabă, pe holul instanței, nu am mai asistat la vreun alt moment de audiere propriu-zisă.

Ce pot să vă spun, însă, e că, din 2016 încoace, iau de mânuță copilul părții pe care o asist, îl duc la audiere în biroul judecătorului sau în Camera specială (la instanțele care au amenajat un astfel de spațiu), îl aștept, iar când iese de acolo îl întreb cum a fost. Niciun copil nu mi s-a plâns că a fost tratat nepotrivit, dimpotrivă.

Îmi amintesc de un băiețel care mi-a spus, bucuros, că doamna e primul om care i-a urat „La mulți ani!”, ziua lui de naștere urmând să fie în acel weekend. Și mi-a arătat că primise și câteva bomboane.

Citește și: Comentarii rasiste și râsete, la anunțul dispariției unei fete. Motivul cinismului: e de origine romă

Așa am observat că acești copii încep să aibă, în ochii judecătorilor, o identitate, un nume. Nu mai sunt „minorii din dosare”, ci Ana, Gabriel, Maria… sunt suflete.

Ce nu este în regulă acum, în prezent? Ce ar mai trebui schimbat? Înțeleg că în multe tribunale din țară s-au amenajat camere speciale pentru discuțiile cu minorii, dar este suficient?

Am constatat că se petrec schimbări benefice, iar pe măsură ce se dezvoltă proiectul camerelor speciale se reglează, din mers, și alte hibe.

Încă din 2016 am spus că nu mai trebuie audiați copiii în ziua ședinței de judecată, când magistratul are zeci de cauze pe listă și timp extrem de limitat. Astăzi, deja la multe instanțe din țară, copiii sunt ascultați în ziua de dinaintea termenului, iar discuția se poate purta pe îndelete, cât e nevoie pentru ca judecătorul să poată interacționa cu copilul.

Îmi povestea domnul președinte al Tribunalului Arad, prima instanță din țară care a amenajat o Cameră specială, că doi frați aduși pentru audiere au încins o joacă zdravănă cu mașinuțele, imediat după ce au intrat în încăpere. Abia mai apoi, după ce copiii s-au simțit în largul lor, a început și judecătorul audierea…

La fel s-a întâmplat și cu robele, s-a renunțat la ele în momentele de audiere a copiilor, pentru că sunt negre și inhibă. Deci, încă o deficiență de care ne-am dat seama și care s-a reglat pe parcurs.

De cine depinde schimbarea în bine a sistemului? Cum se produce ea? Care sunt pașii, etapele mecanismului?

Schimbarea, în acest domeniu, pornește din interiorul sistemului judiciar, de la oameni conștienți că trebuie să se producă reformarea, dar și dispuși să acționeze.

Cel mai clar exemplu e acesta: nu există o prevedere legală referitoare la camerele de consiliu în care sunt ascultați copiii ce au împlinit 10 ani. În Cod scrie doar „cameră de consiliu”, fără să fie prevăzut cum trebuie să arate ea.

Or, din interior au venit dorința și decizia ca aceste încăperi să fie adaptate vârstei minorilor.

Apoi, s-a eliberat o cameră în incinta instanței și s-a amenajat locația, în special cu contribuția judecătorilor și grefierilor. Așadar, nu avem în norma legală expresia „camera de consiliu adaptată vârstei minorilor”, sper să fie, într-o zi, introdusă și completarea exact așa, „adaptată vârstei minorilor”. În fapt, din fericire, avem în țară reale Camere speciale de ascultare a copiilor, cu mobilier specific, jucării, creioane colorate…

Din experiența dvs, ne puteți spune care sunt riscurile, efectele negative pe care un sistem deficitar, traumatizant, le produce în societate?

Ați definit dumneavoastră, încă din întrebare, riscurile. Odată ce sistemul e deficitar, produce traume. Cunosc mulți adulți care au amintiri dureroase despre divorțul părinților și prezența lor în fața judecătorului. Am mai spus asta, noi nu putem ține oamenii împreună, e decizia lor dacă ajung să ne calce pragul.

Ce putem face noi, ca sistem judiciar, este să interacționăm cu minorii în așa fel încât să nu le provocăm traume suplimentare. Imaginați-vă că, de la Judecătoria Timișoara, după audiere, copiii ies ținând pe degețel câte un sticker-fluturaș, cadou din partea magistraților. De altfel, așa se și numește Camera specială de acolo, „Camera fluturașilor”. Fiecare Cameră specială din țară are, pentru copii, bomboane și fructe.

O abordare brutală din partea judecătorului îl afectează emoțional în mod negativ pe copil, iar noi exact asta trebuie să evităm. Acest lucru cred că ține, strict, de cum ne facem noi meseria.

Citește și: PSD a adus secretar de stat la Justiție un fost procuror militar care va încasa 6.000 de euro/ lună din pensie și salariu

Din ce fonduri sunt amenajate aceste camere de audiere? Există finanțare de la Minister?

Nu, nu a fost alocat buget de catre minister. Însă, magistrații Tribunalului Arad, Tribunalului Neamț, Judecătoriei Piatra Neamț, Judecătoriei Fălticeni, Judecătoriei Bicaz, Sibiu, Timisoara, Cluj-Napoca au găsit ca soluții fie sponsori pentru amenajarea Camerelor speciale, fie aducerea jucăriilor de către personalul instanței. Pentru că s-a înțeles necesitatea.

Există categorii de copii mai expuse abuzului din partea autorităților? Mă gândesc la cei orfani, aflați în centre de plasament…

Evident, aceste categorii sunt cele mai vulnerabile.

Există avocați specializați în litigiile privind minorii? Dar judecători?

Da, există avocați. Sunt și judecători specializați în astfel de dosare.

Cum vă faceți cunoscute proiectele și ideile de schimbare? Simțiți că aveți sprijin în societate și în rândul colegilor?

Obișnuiesc să postez articole le blogul meu, www.pantofiialbastri.ro, sau pe rețeaua socială Facebook. La început am dezvoltat un pic mai greu aceste proiecte și idei, însă, astăzi, pot comunica, în mod direct, cu persoane ce au putere de decizie în sistem.

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor, ce obiective aveți?

Cred că numele „Doamnei cu pantofi albaștri”, judecătorul Camelia Folea, care a produs o reală schimbare a procedurii audierii minorilor în cauzele civile, trebuie să rămână în conștiința publică.

Acest magistrat care, din păcate pentru sistem, s-a pensionat de curând, ne-a arătat tuturor că un copil ajuns în fața instanței trebuie să fie și poate fi tratat cu maximum de responsabilitate și de grijă. Iar proiectul meu pentru anul acesta are legătură cu dezvoltarea acestui concept, de „judecător cu pantofi albaștri”.

Voi continua, de asemenea, proiectul de extindere a camerelor speciale la nivelul cât mai multor instanțe din țară.

Citește și: Bihorul reciclează 30% din gunoi. Cum au fost convinși locuitorii să nu mai arunce deșeurile pe câmp sau să le ardă

_____________________________

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului ReAct – Reformă și acțiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiție, susținut prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Conținutul acestei acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.