„Băieţii deştepţi” ai PNL, la un pas de marea lovitură imobiliară în Iași

Data:

„Băieţii deştepţi” care au obţinut de la Primărie o suprafaţă de peste 3.300 mp sunt la un pas de a valorifica potenţialul imobiliar al terenului. 

Firma G&R Imobiliar SRL, în care sunt implicaţi oameni de afaceri apropiaţi de PNL, a fost, în ultimii ani, în centrul unui scandal mediatic după ce a cedat Primăriei un teren pe care nu putea construi nimic (1.281 mp lângă Cimitirul „Eternitatea”) şi a primit un teren într-o zonă de dezvoltare imobiliară (3.370 mp în Cicoarei, în apropiere de Arcadia). Schimbul a făcut obiectul unei anchete DNA, dar procurorii au clasat dosarul între timp.

Încă de la perfectarea schimbului (2019), firma avea pregătit un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unui ansamblu rezidenţial cu un regim de până la 12 etaje, dar scandalul mediatic şi ancheta DNA au pus proiectul în „stand by”.

Anul acesta, planul urbanistic a ajuns de două ori pe ordinea de zi a Consiliului Local (CL), dar de fiecare a fost amânat, ceea ce a determinat beneficiarul să apeleze la un avocat care să pună presiune pe Primărie. Într-o adresă transmisă la începutul lunii iulie 2022, avocatul G&R Imobiliar a solicitat, pe un ton imperativ, ca Executivul să supună spre dezbatere şi aprobare proiectul „în proxima şedinţă de Consiliu Local”.

„Având în vedere faptul că terenul respectiv a fost acceptat de subscrisa la solicitarea instituţiei dvs. (…) faptul de acum 3 ani am elaborat o documentaţie de urbanism, pentru care am întocmit o serie de studii pentru avizare, avize pe care le-am obţinut, faptul că de 2 ani aşteptăm dezbaterea proiectului HCL şi nici măcar nu ni se comunică motivele pentru care acesta este scos în mod repetat de pe ordinea de zi, vă solicităm: supunerea spre aprobare în prima şedinţă de CL şi comunicarea oricăror elemente suplimentare necesare completării documentaţiei şi avizării în Comisiile de specialitate”, se arată în adresa avocatului G&R Imobiliar.

Potrivit proiectului de PUZ, având în vedere suprafaţa construită desfăşurată (aproape 13.500 mp), beneficiarii ar putea amenaja în noul ansamblu rezidenţial câteva sute de apartamente. Firma G&R Imobiliar SRL este deţinută de Gheorghe Dochiţanu, Robert Melinte şi Bogdan Niţă.

Primii doi sunt consideraţi apropiaţi ai PNL, în timp ce ultimul este fiul primarului liberal din Miroslava.

În context, amintim că schimbul de teren din 2019 a fost posibil doar cu aportul consilierilor PNL, în condiţiile în care, la acea vreme, aleşii liberali nu votau proiecte urbanistice acuzând o „dezvoltare imobiliară haotică” la nivelul oraşului, titrează ZIARUL DE IAȘI.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Au fost finalizate lucrările la noua Policlinică din Alba Iulia. Ambulatoriu va funcționa din 7 mai

Cum arată noua Policlinică din Alba Iulia. Noul Ambulatoriu...

Mihai Amarandei, fost consilier al ministrului Agriculturii Petre Daea, nu poate justifica 224.743 euro

Justiția ieșeană este chemată să decidă în privința confiscării...

Mediocritatea liderilor politici | Revista22

Mediocritatea liderilor politici români din ultimul deceniu a dus...

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: Până acum o săptămână eram un om respectat

Cătălin Cîrstoiu despre retragere: „până acum o săptămână eram...