Cum a ratat Aradul modernizarea Spitalului de Urgență din oraș având la dispoziție 25 de milioane de lei, fonduri europene

Foto: Mihaela Mihai
1.546

Modernizarea Spitalului de Urgență Arad a eșuat lamentabil după ce Consiliul Județean Arad nu a putut finaliza programul de achiziții de echipamente, un proiect de 17 milioane de lei, fonduri europene. Proiectul major pentru comunitate s-a transformat într-o pagubă considerabilă, Consiliul Județean Arad fiind obligat să returneze peste 7 milioane lei către Ministerul Dezvoltării.

Practic, Ministerul Dezvoltării a semnat cu CJ Arad un contract de finanțare pentru un singur proiect, în loc să semneze câte un contract pentru fiecare dintre cele două subproiecte necesare, care cereau linii separate de finanțare. Cu toate că prima etapă – pentru care s-a asigurat suma de peste 7,5 milioane lei – s-a finalizat cu succes, anularea unei licitații de echipamente pentru a doua etapă a pus în pericol finalizarea întregului proiect.

Urmarea a fost că CJ Arad a fost obligată să restituie întreaga sumă primită pentru etapa I, adică 7.485.781 lei. Însă paguba este mult mai mare: pe lângă suma restituită a fost pierdută și finanțarea pentru cea de-a doua etapă, de peste 17 milioane de lei. Altfel spus, pe lângă cele peste 7 milioane de lei returnați, Consiliul Județean Arad a trebuit să renunțe la peste 5 milioane de euro, fonduri europene.

  • Consiliul Județean Arad a returnat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice suma de 7.485.781 lei. Banii au fost primiți ca finanțare în cadrul proiectului „Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare și echipare cu aparatură de specialitate”, obiectul Contractului de finanțare nr. 4602/31.07.2014, care nu a fost finalizat.
  • Deși a încheiat prima etapă a proiectului, Consiliul Județean a anulat licitația de echipamente pentru etapa a doua, ceea ce a echivalat cu nefinalizarea proiectului în ansamblul său dar și cu pierderea unei finanțări de peste 17 milioane lei.
  • Cazul „banii înapoi” a generat aprige dispute și acuze politice la Arad, conducerea CJA fiind acuzată de opoziție de incompetență.
  • Pentru recuperarea banilor s-a apelat la instanță, un proces fiind pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Afaceri cu firma vărului lui Coldea

Consiliul Județean Arad a preluat administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, devenind responsabil cu programul investițional menit să dezvolte unitatea spitalicească principală a județului. Însă, așa cum s-a dovedit, noul șef al CJA, Iustin Cionca, a avut de la început probleme cu programele de achiziții de tehnică medicală.

Mai mult, fostul președinte al CJA, Nicolae Ioțcu, a făcut obiectul unui dosar penal legat chiar de un asemenea program de dotare a spitalului, care viza la vremea respectivă firma Medicare. Despre firma Medicare, presa locală a scris că era deținută de vărul fostului director executiv al SRI, Florian Coldea (Coldea este originar comuna arădeană Târnova, Aradul fiind și orașul unde a urmat cursurile liceale și unde are în continuare numeroși prieteni, unii în funcții înalte, nașul său fiind actualul viceprimar al Aradului).

Prezența Medicare printre furnizorii interesați de a face afaceri cu Consiliul Județean Arad pentru dotarea Spitalului Județean Clinic de Urgență Arad s-a dovedit a fi decisivă în derularea procedurilor finalizate cu restituirea banilor către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, dar și cu pierderea unei importante finanțări.

În cadrul strategiei de modernizare a Spitalului județean arădean gândită de Consiliul Județean Arad, s-a apelat la o finanțare în baza unui program destinat modernizării Ambulatoriului. În baza documentației întocmite de beneficiar, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Arad a semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de organism intermediar pentru Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3, Contractul nr. 4603/31.07.2014.

Obiectul acestuia a fost finanțarea proiectului „Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare și echipare cu aparatură de specialitate”. Proiectul a fost împărțit în două etape: prima viza lucrări de infrastructură, adică reamenajare spații, anvelopare termică, recompartimentare etc., iar a doua era destinată finanțării achiziției de echipamente.

În data de 30 decembrie 2014 a fost semnat contractul „Lucrări de reabilitare, modernizare, dezvoltare a clădirii ambulatoriu pediatrie și adulți, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad” între SC Amahouse SRL și SC Microcomputer Service SA. Lucrările s-au desfășurat conform contractului și s-au încheiat la data de 10 octombrie 2015. Consiliul Județean Arad a beneficiat de finanțare în cuantum total de 7.485.781 lei, constând din cofinanțare de la bugetul de stat în valoare de 801.135,84 lei, 5.238.195,85 lei de la Fondul European de Dezvoltare Regională și TVA în valoare de 1.446.449,45 lei.

Contractul de finanțare a fost reziliat

Dacă prima parte a proiectului nu a ridicat probleme, acestea au apărut în faza doi: „Furnizare, instalare, punere în funcțiune și instruire personal echipamente medicale aferente proiectului Ambulatoriu Integrat din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare și echipare cu aparatură de specialitate”. Această etapă a fost trimisă spre publicare pe sistemul electronic de achiziții publice SEAP la 9 aprilie 2015.

Însă ceea ce promitea a fi doar o operațiune de rutină s-a dovedit a fi de fapt însuși motivul ratării proiectului. SEAP a anunțat în 20 octombrie 2015 anularea procedurii deoarece unul dintre participanți, firma Medicare, era vizată în dosarul penal al fostului președinte al Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu.

Acesta a fost motivul pentru care licitația a fost anulată de conducerea interimară a Consiliului Județean Arad. A urmat o serie de demersuri care nu au mai reușit să mențină proiectul în termene, ceea ce a determinat intervenția Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Prin Decizia nr. 60/07.06.2016, Ministerul a decis rezilierea contractului semnat cu UAT-Județul Arad.

Având în vedere această decizie și o serie de notificări, noua conducere a Consiliului Județean Arad, rezultată în urma alegerilor locale din anul 2016, a propus spre adoptare Hotărârea nr. 122 din data de 30.06.2016 privind aprobarea restituirii sumei de 7.485.781,14 lei Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca urmare a rezilierii Contractului de finanțare nr. 4602/31.07.2014 pentru proiectul „Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare și echipare cu aparatură de specialitate” cod SMIS 25319. Practic, în lipsa găsirii unor soluții pentru a salva finanțarea, s-a decis restituirea a peste 7,5 milioane lei.

Conducerea Consiliului Județean a apreciat că banii nu ar fi trebuit returnați, deoarece ei reprezentau finanțarea primei etape, care a fost finalizată în termen.

„Am făcut un istoric al proiectului pentru a arăta toate elementele care au dus la această decizie a Ministerului. De la început, proiectul a avut două componente de sine stătătoare, prima legată de infrastructură, iar cea de a doua de achiziționare de aparatură medicală. Două componente distincte, cu două obiecte de activitate distincte. Este normal ca și finanțarea acestora să fie distinctă! Pentru a nu greva bugetul Consiliului Județean Arad de o sumă atât de importantă, circa 7,5 milioane de lei, în bugetul instituției pe anul 2016 a fost prevăzută suma care ar trebui restituită. Dar, vom căuta orice căi de atacare a acestei notificări, pentru că ni se pare injustă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Ratarea etapei a doua echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor asumate privind proiectul în ansamblul său, fapt care a condus spre rezilierea contractului de finanțare nr. 4602/31.07.2014 și restituirea banilor alocați pentru prima etapă, în condițiile în care neîndeplinirea obligațiilor privind etapa a doua însemna că proiectul nu a fost dus la capăt. Mai mult, s-au pierdut și banii care ar fi urmat să fie folosiți pentru achiziția de echipamente, peste 17 milioane lei, care, evident, nu au mai fost alocați.

Motivații stranii: DNA și presa locală, cazuri de „forță majoră” pentru CJA

În încercarea de a recupera banii restituiți Ministerului Dezvoltării, conducerea Consiliului Județean Arad încearcă să se folosească de o clauză din contractul de finanțare care prevede că în cazuri excepționale și temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forță majoră, contractul poate fi reziliat fără a solicita restituirea finanțării.

„Județul Arad apreciază că în speța de față este incidentă clauza prevăzută la art.20 alin.1 din contractul de finanțare care prevede că „în cazuri excepționale și temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forță majoră, AM POR poate decide să rezilieze contractul printr-o notificare scrisă fără a fi solicitată restituirea finanțării nerambursabile deja plătite. Județul Arad consideră ca s-a aflat în prezența unui caz execepțional, din moment ce comisia de evaluare a ofertelor a acționat cu bună credință, în sensul că a anulat procedura de achiziție publică, tocmai în scopul de a respecta atât prevederile legale în această materie, cât și clauzele contractului de finanțare. Mai mult decât atât, vicierea procedurii de achiziție publică, prin nerespectarea confidențialității în perioada de evaluare a ofertelor, a datelor cuprinse în ofertele depuse și încercarea de fraudare a procedurii de achiziție publică transmisă spre publicare constituie un caz excepțional, în opinia reprezentanților Județului Arad, mai ales că termenul „caz excepțional”, deși prevăzut, nu are o definiție exactă în contractul de finanțare”, se arată într-un comunicat de presă emis de Consiliul Județean Arad în luna iunie 2016.

Practic, cazurile de forță majoră invocate vizează motivele pentru care s-a anulat licitația de echipamente din etapa a doua, adică dosarul penal instrumentat de DNA, pentru care s-au ridicat documente de la Consiliul Județean Arad, unul dintre ofertanți fiind judecat pentru fapte de corupție, precum și apariția în presa locală din Arad, pe perioada evaluării ofertelor, a unor detalii despre cele două oferte depuse.

Consiliul Județean Arad a apelat la justiție, în încercarea de a recupera banii, dar doar după ce a restituit fondurile deja încasate, pentru a nu risca penalități în cazul unei eventuale pierderi a procesului. În prima instanță, Consiliul Județean a pierdut procesul, sentința Curții de Apel Timișoara în dosarul 1642/59/2016 fiind atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procesul este pe rol, având termen de judecată în data de 25.10.2018.

Cazul banilor returnați a generat aprige dispute politice la Arad

Cazul fără precedent al celor aproximativ 7,5 milioane de lei returnați de Consiliul Județean Arad, dar și pierderea celor peste 17 milioane de lei, cât ar fi fost bugetul pentru etapa a doua, a generat dispute politice aprige la Arad. Opoziția, care la nivelul județului Arad este reprezentată de PSD și ALDE, nu a pierdut ocazia de a ridica semne de întrebare privind motivele anulării licitației de echipamente medicale în cadrul proiectului. Mai mult, pierderea finanțării europene pentru spital a fost interpretată ca o dovadă de incompetență a celor care conduc județul, care la Arad sunt reprezentanți ai PNL: atât fostul președinte interimar, Adrian Țolea, care a decis anularea licitației cât și actualul președinte al CJA, Iustin Cionca, fiind membri marcanți ai PNL Arad.

„Aici discut despre motivația reală pentru care domnul Țolea a dispus cu bună știință îngroparea a 5 milioane de euro destinați proiectului. Țin să precizez din start că PSD Arad prin consilierii săi județeni nu a votat așa ceva în plen, așa că răspunderea apasă doar pe umerii președintelui CJA și a echipei PNL. Așa că vreau, în numele transparenței publice pe care o datorăm cetățenilor, să ne spună domnul Țolea care este numele firmei din sectorul privat care a avut de câștigat prin sistarea și nefinalizarea proiectului legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad”, a declarat deputatul PSD Florin Tripa.

„Consilierii județeni PSD au luat public poziție încă de la începutul anului împotriva demersului inițiat de fostul președinte interimar al CJA, Adrian Țolea de a stopa continuarea proiectului legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Florin Tripa îi adresa atunci o întrebare președintelui CJA, și anume care este numele firmei din sectorul privat care a avut de câștigat prin sistarea și nefinalizarea acestui proiect. Avertizam atunci că datorită acestui act iresponsabil Consiliul Județean va trebui să plătească compensatoriu o sumă uriașă, fapt confirmat acum pe cale oficială de către Ministerul Dezvoltării. Discutăm de peste 7 milioane de lei, bani ce trebuie restituiți conform înștiințării ministeriale. Practic, vorbim despre o bombă cu ceas care a explodat după alegerile locale”, a declarat și Gheorghe Sabău, consilier județean PSD.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Arad24.net în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata