Schimbarea la față a Băii Turcești din Iași. Noua destinație: Spațiu de artă contemporană

683

În spatele Catedralei Mitropolitane din Iași, pe o străduță îngustă, poți întrezări o clădire gârbovită, care și-a păstrat însă câte ceva din ornamentele greu încercate de-a lungul anilor. Bucăți de hârtie mai supraviețuiesc pe fațadă alături de grafittiuri îndoielnice și spații dezgolite de tencuială. Lemnul bătut în ferestre a putrezit.

De-a lungul timpului, clădirea a sfidat regulile de rezistență a unei construcții și a fost adoptată pentru a oferi un spațiu cultural fertil, în pofida degradării vizibile. În timp, au început și lucrările de reabilitare a Băii Turcești și de transformare a sa într-un Centru Internațional care să susțină astfel de evenimente. Investiția este finanţată cu bani europeni, din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar naugurarea ar trebui să aibă loc la sfârșitul anului 2020.

Investiția fusese plasată de către Agenția pentru Dezvoltare Nord-Est pe o listă de rezervă, din cauza rezultatului de 75 de puncte obținut la evaluare. Într-un final, proiectul depus inițial în noiembrie 2016 a intrat însă în etapa precontractuală a finanţării.

Noua configurație va permite ca evenimentele de artă contemporană să se desfășoare în sălile octogonale ale fostei Băi Turcești, iar arta performativă ar urma să își facă loc în fosta încăpere de spălare cu săpun.

Citește întregul articol pe RFI România


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și RFI România în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata