Primele vaporașe circulă pe Bega. Transportul public fluvial în Timișoara este din nou posibil cu bani de la UE

Foto: Constantin Duma, Adrian Pâclișan, Daniel Bălteanu

Timișoara poate deveni primul oraș din România mileniului III cu transport public fluvial, la capătul unui lung și anevoios traseu, ce a redat speranța navigabilității Canalului Bega. De peste două săptămâni deja, vaporașele Glad, Decebal și Burebista fac curse regulate, între orele 7 și 18, pe traseul stabilit între Uzina de apă și fabrica Solventul, oprindu-se după un algoritm orar în cele nouă stații marcate pe Bega. Doar în prima săptămână au circulat cu vaporașele proaspăt inaugurate aproximativ 5000 de pasageri. Prima cursă a înregistrat la capăt un singur călător, dar mulțimea alcătuită din oamenii primăriei și jurnaliști a dat un aer festiv momentului.

Biletul costă 1 leu și se poate cumpăra la urcare pe vapor sau electronic, pe 24Pay, iar pensionarii, studenții și elevii au gratuitate. Dotate cu aer condiționat, veste de salvare, sonorizare etc., navele de apă dulce cu o capacitate de 50 de locuri pot fi interesante pe segmente, fiindcă stațiile sunt interconectate cu celelalte patru mijloace de transport: tramvai, troleibuz, autobuz și stațiile de biciclete.

Vremea frumoasă a lunii octombrie a stimulat plimbări mai degrabă de curiozitate în timpul săptămânii, de luni până vineri, când se circulă în regim de transport public, sâmbăta și duminica un vaporetto fiind rezervat exclusiv pentru curse gratuite de agrement care se desfășoară de la orele 11 cu îmbarcare de la pontonul Flora.

Societatea de Transport Public Timișoara face eforturi pentru a asigura personal navigant pentru toate vaporașele. Deocamdată există doi căpitani, trei timonieri și 21 de marinari din necesarul de 68 de oameni instruiți. „Bega este o minune pentru orașul nostru”, s-a entuziasmat primarul Nicolae Robu, adăugând și un argument pragmatic pentru folosirea vaporașelor în transportul public: o cursă completă de o oră consumă doar 4 litri de motorină.

Harta stațiilor de pe Bega

Context

Discuțiile interminabile despre readucerea canalului Bega la gloria primei jumătăți a secolului XX, când peste 600 de ambarcațiuni comerciale și de agrement făceau transport de la Timișoara la Zrenjanin și, mai departe, la Budapesta și Viena, s-au concretizat într-un proiect abia în 2010, când s-a depus documentația la ADR Vest pentru POR Axa 1.Poli de creștere, în ultimul mandat al primarului țărănist Gheorghe Ciuhandu. Proiectul inițial nu includea achiziția vaporașelor, ci doar reabilitarea infrastructurii malurilor, pentru care s-a aprobat finanțare europeană de 50 de milioane de lei. Completarea a venit mai târziu, în mandatul succesorului la primărie, liberalul Nicolae Robu, căruia i-a revenit realizarea proiectului.

Introducerea vaporașelor pentru transport public a fost agreată de Comisia Europeană, însă cu o contribuție din bugetul local, iar consiliul municipiului a aprobat cele șapte milioane de lei necesare.

Ieri și astăzi pe Bega

Timișorenii nu își mai amintesc șalupele cu nume ca Fery și Ana sau barcazele Sari și Suzana, care au fost scoase din uz după război, dar n-au uitat ambarcațiunile cu nume aviare ca Rândunica, Uliul, Șoimul, Pelican, care făceau mici croaziere de agrement în anii ’70 și ’80 din Timișoara la Diniaș și făceau rondoul la Sânmihai.

Azi, cu flotila de vaporașe, Timișoara se reașază în rândul orașelor cu navigație activă, chiar dacă pe o porțiune limitată. Proiectul european dă speranță românilor și sârbilor deopotrivă că navigația pe Bega va deveni realitate în câțiva ani. 14 milioane euro fonduri europene au fost aprobate în 2017 în Programului INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia derulat în România de către Administraţia Bazinală de Apă Banat, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Timiş.

Cu banii aceștia se face consolidarea şi reamenajarea infrastructurii navigabile a Canalului Bega și, în sfârșit, repararea ecluzei înțepenite de la Sânmihaiu Român, utilizate doar pentru reglarea provizorie a debitului. Banca Mondială a oferit 1 milion de euro pentru demararea lucrărilor, care vor fi terminate în 2021, cu fonduri asigurate de Uniunea Europeană în proporție de 85%. Dacă lucrările vor respecta graficul, din 2021 se va putea ajunge de la Timișoara până la Zrenjanin, ca în trecut. Și, mai departe, până la Marea Nordului, prin rețeaua de canale de pe teritoriul Europei.

Istoric

Lucrările la canal începute de contele Florimund de Mercy, primul guvernator al provinciei imperiale eliberate de sub turci, au fost preluate în 1728 de inginerul olandez Maximilian Fremaunt, care a proiectat canalizarea râului Bega, „râu cu meandre fără număr”, sursă de inundații și mlaștini, așa cum îl descria Griselini. Pe atunci, Bega se afla sub autoritatea Administrației Imperiale a Țării Banatului, Oficiul provincial Timișoara, și așa a rămas până la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Devenită navigabilă în 1732, Bega a asigurat transportul mărfurilor până la începutul secolului XX între Timișoara și Tisa, conform lucrării Navigația pe Bega semnate de Marlen Negrescu și Dan Pura. După reînființarea comitatelor, „sarcina întreținerii canalului revine, în afara autorităților militare și camerale, și celor două comitate riverane, Timiș și Torontal, și nu în ultimul rând orașului liber regesc, Timișoara”, arată autorii monografiei. La mijlocul secolului al XIX-lea, canalul era navigabil până la Dunăre și mai departe, pe Rin, până în Olanda.

În 1872 este consemnată înființarea Societății de regularizare a Văii Timiș-Bega, dar o lege în acest sens va apărea abia în 1902. Între 1901 și 1906 se construiesc ecluzele existente și azi, unele nefuncționale în prezent, patru pe partea sârbească a Banatului și două pe partea românească. Investiția de stat arată că autoritățile imperiale erau preocupate să țină în funcțiune această importantă rută comercială. În 1910 autoritatea locală construiește cu două milioane de coroane una dintre primele hidrocentrale de pe teritoriul românesc, așa numitele „turbine”, care au lărgit navigația până în cartierul Fabric.

Până în 1928, când s-a înființat Căpitănia Portului Timișoara, sectorul românesc al Canalului Bega se găsea sub autoritatea Direcției Regionale Drumuri și Ape Timișoara. Căpitănia se subordona Ministerului Comunicațiilor care avea un inspectorat al navigației, dar mai târziu a trecut sub Regia Autonomă a Porturilor din Ministerul Industriei și Comerțului. În 1938 tutela se schimbă din nou, căpitănia aparținând până în anii ’50 Direcției marinei comerciale, cu sediul la Giurgiu, din Ministerul Aerului și Marinei. După o perioadă în care portul timișorean ține de Direcția Generală a Navigației Civile, în sediul căreia de pe splaiul Tudor Vladimirescu se mută în 1951, responsabiltățile vor fi împărțite între Sfatul popular orășenesc-Sector căi navigabile și portul Timișoara.

Din anul 2000 Bega, implicit și Căpitănia redusă la gradul de oficiu după sistarea completă a transportului de mărfuri și pasageri în 1967, este administrată de Autoritatea Navală Română din Ministerul Transporturilor și aparține patrimonial Administrației Bazinale de Apă Banat.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Banatul Azi în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

1 Comentariu
  1. Radu spune

    5000 de pasageri nu au platit nici macar salariile celor 4 angajati pe un vaporas. 3 vaporase, x cate 2 mateloti, un carmaci si o casiera = 12 angajati. Cu un salariu mediu de minim 2500 lei brut = 30000 de lei pe luna incasari necesare pentru a le plati salariile. Si nu mai punem capitania, intretinerea vaporaselor. etc. Cand vor fi 68… tot orasul, toti ceilalti cetateni ai orasului vor subventiona 99% din cheltuielile necesare. Curat idiot(ic).

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata