Oradea se mândrește cu proiecte construite cu bani europeni de peste 80 milioane de euro

260

Primăria Oradea a finalizat partea de evaluare a celor mai importante proiecte ale orașului și a primit vizita în teren a experților la finalul lunii octombrie 2018. Proiectele europene pentru care au fost câștigate contracte de finanțare ce se ridică la peste 80 milioane de euro sunt în faza de precontractare, municipalitatea estimând că până la sfârșitul lunii vor fi semnate toate contractele.

  • Un proiect important este coridorul de mobilitate din Piața Gojdu până pe strada Vasile Alecsandri, care cuprinde la rândul său mai multe proiecte.
  • Primul este pasajul care se va realiza între Catedrala Ortodoxă și Casa de Cultură a Sindicatelor, datorită căruia mașinile vor putea traversa această piață prin subteran. Piața va deveni pietonală și va face legătura între Cetatea Oradea și centru, asigurând totodată undă verde pentru tramvai.
  • Valoarea estimată a acestei lucrări este de 95 milioane de lei.
  • Al doilea proiect vizează strada Vasile Alecsandri, stradă deja finalizată, dar pentru care decontarea lucrărilor se va face pe bani europeni. Valoarea străzii este de 5,2 milioane de lei.
  • Al treilea proiect din acest pachet prevede cumpărarea a patru autobuze hibrid, a căror valoare estimată este de 10,9 milioane lei.
  • În total, acest pachet de proiecte se ridică la 111,2 milioane lei, care corespunde unei valori de 23,8 milioane euro, inclusiv TVA. Din această sumă, o parte este neeligibilă, aproximativ 7,6 milioane lei, iar din ceea ce este eligibil, contribuția Primăriei este de 2%.

Coridorul de mobilitate Piața Gojdu – Piața Cetate

Al doilea pachet de proiecte este cel legat de coridorul de mobilitate Piața Gojdu – Piața Cetate, pachet care la rândul lui cuprinde mai multe proiecte. În primul rând este vorba de pasajul subteran de la Piața Mare, estimat la 33,6 milioane de lei. Acest pasaj va face mult mai ușoară traversarea intersecției respective, traficul auto fiind dirijat în subteran, iar tramvaiul va avea asigurată astfel unda verde. 

Al doilea proiect din acest pachet este parcarea de tip Park and Ride, de 35,8 milioane de lei. Această parcare nu este eligibilă, prin urmare va fi finanțată integral din bugetul local. 

Pachetul mai cuprinde și redresarea stației de la Blocul Cicero cu scopul de a asigura alimentare cu energie electrică în condiții optime pentru liniile de tramvai. Valoarea estimată a acestui proiect: 4,6 milioane de lei.

Ultimul proiect din acest pachet vizează achiziția a șase autobuze hibrid, estimate la 16,3 milioane lei. În total, valoarea acestui pachet de proiecte este de 90,4 milioane lei, care corespunde unei sume de 19, 3 milioane euro, din care, pentru că parcarea de tip Park and Ride este neeligibilă, 40% va fi suportată de municipalitate. Este vorba despre aproximativ 40 milioane de lei.

Dezvoltarea și prioritizarea transportului public de călători

Al treilea pachet important este cel legat de dezvoltarea și prioritizarea transportului public de călători, proiect care la rândul lui cuprinde mai multe subproiecte.

Este vorba de soluția inovativă din zona Podului Dacia, care corespunde lărgirii Podului Dacia la șase benzi, asigurându-se astfel unda verde pentru tramvai pe pod. De asemenea, pachetul mai cuprinde realizarea pasajului subteran din zona Hotelului Continental către Poliție, care va asigura circulația ușoară a tramvaiului către Bulevardul Magheru.

Valoarea acestor două proiecte cumulate este de 25,8 milioane lei.

Nu în ultimul rând, un proiect foarte important este extinderea liniei de tramvai în zona Universității, de pe Calea Aradului pe malul Peței și mergând până în Cantemir, proiect estimat la 66,1 milioane lei. În total, aceste două proiecte se ridică la 91,8 milioane lei, ceea ce corespunde unei sume de 19,65 milioane euro, din care valoarea neeligibilă este de 1,1 milioane de euro.

Încă zece tramvaie vor mai fi achiziționate

Față de prima etapă, care cuprrindea achiziția a zece tramvaie, s-a depus o cerere de finanțare pentru încă zece tramvaie, în acest moment fiind aprobată și această a doua etapă, care se ridică la suma de 88,7 milioane lei, respectiv 19 milioane euro, cu o contribuție a municipalității de 2%.

„Toate aceste patru pachete de proiecte sunt depuse pe Axa de Mobilitate Urbană, iar suma totală a acestora este de 81,8 milioane euro, din care aproximativ 10 milioane euro reprezintă cheltuieli neeligibile și aprox 1,4 milioane euro sunt contribuția de 2% a municipalității. Prin urmare, din 82 milioane de euro, municipiul va contribui cu 12 milioane de euro, iar diferența de 70 milioane de euro sunt banii europeni câștigați”, aprecizat primarul Ilie Bolojan.

Edilul Oradei a detaliat modul de implementare a acestor proiecte: „În perioada următoare ne concentrăm pe implementarea acestor proiecte. Suntem într-o fază avansată de adjudecare la lărgirea podului Dacia și la pasajul de pe Bdul Magheru. Probabil că săptămâna viitoare se va adjudeca licitația.”

Bolojan estimează că cel târziu la primăvară vor putea începe lucrările. „Vom încerca să lucrăm sub trafic într-o primă etapă, dar este foarte posibil ca, pe perioada vacanței de vară, traficul să fie total blocat în zona respectivă. De pe acum, îmi cer scuze orădenilor pentru deranjul din trafic.”

Tot în perioada următoare, vor fi organizate procedurile de licitație pentru întocmirea proiectelor tehnice la cele două pasaje mari, cel complex din zona Centrului Civic și cel mai simplu din fața Pieței Mari, „în așa fel încât în vara anului viitor să putem organiza licitația pentru selectarea unui constructor, iar în toamna anului viitor să putem începe și lucrările”, a adăugat edilul.

Primarul a mai spus că va urma o perioadă de șantier de aproximativ doi-trei ani, cu perturbări mari în circulație, precizând totodată că aceste proiecte se fac o dată la câțiva zeci de ani, iar câștigurile pe termen lung sunt mult mai mari decât deranjul de un sezon sau două.


Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Crișana în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata