Un bărbat a fost arestat preventiv sâmbătă, pe o perioadă de 30 de zile, pentru trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus, vineri, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc în formă continuată.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă Agerpres, din actele de urmărire penală a rezultat faptul că acesta a deţinut şi depozitat în locuinţa sa, în scopul comercializării, diferite cantităţi de droguri de risc (canabis şi ketamină) şi mare risc (ciuperci halucinogene), acestea fiind identificate şi ridicate pe parcursul percheziţiei domiciliare efectuate.
De asemenea, au fost descoperite şi ridicate suma de peste 11.000 lei, un cântar de mare precizie, peste 25 bancnote rulate, farfurii şi tăvi cu urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
Citește și: Rusia distruge mediul din Ucraina. Și vecinii sunt afectați. Reacțiile chimice pe care nu le vedem
Sursa citată precizează că, la data de 5 martie, inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept în scopul propriului consum de droguri de risc şi mare risc.
Sâmbătă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)