Un bărbat a ajuns ajuns, marţi, la UPU SMURD Târgu Mureş, după ce a fost atacat de un urs pe raza oraşului Sovata, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.
„Un echipaj medical SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Sovata a fost solicitat să intervină azi în jurul orei 11,00, pe raza localităţii Sovata, pentru a acorda îngrijiri medicale unei persoane care a fost atacată de un urs. Victima de sex masculin, în vârstă de aproximativ 36 de ani a suferit multiple leziuni (prin muşcare) în zona membrului inferior stâng şi a fost transportată în stare stabilă la UPU Târgu Mureş”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, potrivit Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat că a fost deschis un dosar de cercetare penală, pentru vătămare corporală din culpă în cazul bărbatului rănit de urs, incidentul având loc în zona unei stâne aflate în zona Căpeţi, de pe raza oraşului Sovata.
„În jurul orei 11,00, Poliţia staţiunii Sovata a fost sesizată, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o persoana ar fi fost atacată de un urs. Din primele verificări efectuate de poliţişti a rezultat faptul că un bărbat, localnic de 37 de ani, ar fi fost muşcat de un urs, în zona unei stâne aflate pe strada Căpeţi, din Sovata. Persoana a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri şi investigaţii de specialitate (…) În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală, pentru vătămare corporală din culpă, în scopul stabilirii tuturor circumstanţelor în care a avut loc evenimentul”, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
Poliţiştii au solicitat în sprijin echipaje de jandarmi pentru efectuarea activităţilor şi cercetărilor specifice la faţa locului.
Citește și: Doi foști magistrați și un comisar șef de poliție s-au înscris în PSD
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Fotografie generică. Sursa foto: Pixabay.com)