Bărbat reținut pentru instigare la terorism. „A distribuit instrucţiuni de fabricare de explozivi”

Data:

spot_img

Bărbat reținut pentru instigare la terorism. La data de 15.11.2023, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 33 alin. 1 lit. c), art. 33 ind.2 alin. 4 şi art. 38 ind.2 alin.1 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului”, precizează, sâmbătă, Poliția Română.

Bărbatul este suspectat pentru mai multe fapte:

  • procurarea, deţinerea, confecţionarea, fabricarea, transportul sau furnizarea de produse ori tehnologii cu dublă utilizare sau de produse militare ori de materii explozive sau inflamabile, în scopul producerii de mijloace distructive, dispozitive explozive de orice fel, precum şi a substanţelor chimice, biologice, radiologice ori nucleare, de natură să pună în pericol viaţa, sănătatea oamenilor, animalelor sau mediul.
  • promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism, indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni.
  • accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că în cursul anului 2023, reiese că inculpatul și-a creat un cont pe o platformă de socializare prin intermediul căruia, „în mod repetat, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a adus elogii unor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu și unor lideri ai acestora, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism”.

Citește și: Concubinajul dintre partide și presă cu bani de la buget

A distribuit instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi și arme

Bărbatul este suspectat că, în aceeaşi perioadă, folosind sisteme informatice, a accesat în mod repetat, de pe același cont, materiale de propagandă teroristă şi a deţinut, fără drept, astfel de materiale în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare pe care îl parcurge, potrivit Poliției Române.

Totodată, inculpatul a accesat şi distribuit în mediul online, pe aceeaşi reţea socială, un material conținând instrucţiuni cu privire la fabricarea sau folosirea de explozivi, arme de foc sau orice alte arme, substanţe nocive sau periculoase ori cu privire la tehnici sau metode specifice de săvârşire sau sprijinire a săvârşirii unor acte de terorism.

Percheziții

În aceeași zi, a fost efectuată o percheziție domiciliară, ocazie cu care la locuința acestuia au fost identificate și indisponibilizate sistemele informatice utilizate la săvârşirea infracţiunilor.

Pe 16 noiembrie a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, I.G.P.R. – D.C.C.O. – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. Sorin Grindeanu: „Cine a spus că s-a răzgândit?”

PSD neagă revenirea la masa negocierilor. „Cine a spus...

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale

PNL ar fi luat în calcul varianta candidaturii lui...