În 2021, Arian Mirzarafie-Ahi, un bărbat transgender cu dublă cetățenie, română și britanică, a dat în judecată autoritățile române, la București, pentru că au refuzat să îi modifice în actele de stare civilă prenumele și indicatorii de gen.
Refuzul venea în condițiile în care avea deja un certificat de recunoaștere a identității de gen, Gender Recognition Certificate, obținut în 2020 în Marea Britanie, care era încă stat membru UE.
Statul român i-a cerut lui Arian Mirzarafie-Ahi să repete acest proces costisitor și îndelungat, urmând procedurile din România, fapt care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, procesul, care ridică problema încălcării tratatelor, a fost înaintat Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din Luxemburg.
PRESShub a discutat cu Arian Mirzarafie-Ahi despre lupta sa cu statul Român pentru a-i recunoaște și în acte identitatea sa de bărbat, așa cum se idetifică deja în realitate și în actele britanice.
PRESShub: Acțiunea dumneavoastră a fost depusă împotriva Direcției pentru Evidența Persoanelor Cluj, serviciul Stare civilă, împotriva Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (D.E.P.A.B.D.) și împotriva Municipiului Cluj, reprezentat de Primarul Emil Boc. Ce s-a întâmplat în urma acestei acțiuni și cum a ajuns cazul dumneavoastră la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din Luxemburg?
Arian Mirzarafie-Ahi: Pe parcursul procesului, judecătorul a considerat că are nevoie de lămurirea de la CJUE referitor la cum trebuie aplicată legislația europeană în cazul meu, primul de acest gen din Uniunea Europeană.
CJUE urmează să răspundă la întrebarea dacă îmi sunt limitate în mod nejustificat drepturile de cetățean european prin faptul că autoritățile române nu echivalează o procedura de recunoaștere a identității de gen, parcursă deja în Marea Britanie, ci îmi cer să dau statul român în judecată și să mai parcurg încă o dată un proces lung, costisitor și incert, în România.
În tot acest timp, eu nu mă pot identifica folosind actele românești pentru că sunt acte de femeie, iar eu arăt și mă identific ca bărbat.
Arian Mirzarafie-Ahi și-a început procesul de schimbare a numelui și a indicatorilor de gen din actele administrative în Marea Britanie în 2016.
Pentru a primi recunoașterea noului statut civil obținut în Marea Britanie, autoritățile române v-au solicitat să urmați procedurile românești de recunoaștere a identității de gen, nerecunoscând validitatea documentelor britanice. În ce măsură diferă procedurile românești de recunoaștere a identității de gen de procedurile britanice?
În primul rând, diferența constă în faptul că în România nu există o procedură reglementată de lege. Singurul lucru specificat în lege este că trebuie să obțin o hotărâre judecătorească definitivă, dar cum se obține o astfel de hotărâre, pe baza a ce anume, nu scrie nicăieri.
Prin urmare, fiecare petent și fiecare judecător face cum consideră. Această lipsă de reglementare duce la hotărâri contradictorii, procese lungi și costisitoare și la arbitrariu în luarea unor hotărâri de care depinde, până la urmă, viața de zi cu zi a unor oameni, pentru că avem nevoie de cartea de identitate aproape în fiecare zi.
În al doilea rând, în Marea Britanie există servicii de sănătate specializate, organizate și subvenționate de stat, pe care persoanele trans le pot accesa, dacă au nevoie. La noi nu există nimic de acest fel; suntem pe cont propriu.
Punctual, care sunt aspectele referitoare la procedurile românești de recunoaștere a identității de gen care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului?
Lipsa reglementarii duce la incertitudine juridică, soluții diferite date de judecători în cazuri similare și uneori la abuzuri din partea celor care împart legea. Statul are obligația, conform Convenției Europene a Drepturilor Omului, să adopte o lege prin care să reglementeze o procedură specifică pentru schimbarea mențiunilor privind sexul, prenumele și CNP-ul în actul de naștere.
Dumneavoastră declarați că actul de identitate și pașaportul românesc pe care sunt înscrise identitatea feminină, care nu corespunde înfăţişării dumneavoastră masculine, vă împiedică să călătoriți liber în Uniunea Europeană. Cu ce tip de dificultăți v-ați confruntat la graniță, la intrarea în România, sau în instituțiile publice din România folosind actele românești neactualizate?
Am fost oprit și interogat la Aeroportul din Cluj. Ofițerul poliției de frontieră mi-a cerut să mă întorc, să mă vadă din profil. S-a uitat la poza mea din cartea de identitate, moment în care i-am dat și scrisoarea de la medicul meu, care explică schimbările fizice generate de terapia cu hormoni.
După aceea, m-a mai întrebat ce înseamnă și mi-a spus că e prima dată când întâlnește un astfel de om, adică un bărbat trans. Mi-a spus că femei trans a mai întâlnit.
I-am răspuns la curiozități și întrebări, ca să mă lase să trec.
Într-un final, când să îmi dea buletinul înapoi, m-a întrebat ce operații am făcut și ce organe genitale am. Nu i-am răspuns, încercând să evit situația umilitoare în care mă aflam.
Deja era o coadă mare de oameni în spatele meu, însă a ținut să mă întrebe iar și iar, până i-am răspuns.
Ați emigrat în Marea Britanie în 2008. Sunteți cercetător în Biologie, urmând un doctorat la University College London. În ce măsură decizia de a vă muta în Marea Britanie a fost determinată de dorința de a vă schimba identitatea de gen?
Am emigrat la vârsta de 15 ani împreună cu familia mea. Atunci nu știam mai nimic despre persoanele trans, deși avusesem disforie de gen din copilărie. Nu știam că sunt trans în momentul emigrării, dar știam că sunt pasionat de biologie și vorbeam bine limba engleză. Voiam mai degrabă să călătoresc, să am parte de o educație bună și să încerc să-mi conturez o carieră în domeniul care mă pasiona.
Ca persoană transgender, ce oportunități de dezvoltare personală și profesională v-a oferit Marea Britanie?
În primul rând, am avut posibilitatea să fiu eu. Mi-am schimbat numele și actele mult mai simplu, într-o atmosfera sigură și respectuoasă.
Primul lucru pe care l-am făcut după obținerea documentului Deed Poll (de schimbare a numelui si genului) a fost să mă duc la cabinetul dentistului meu de atunci, să-mi schimbe numele în baza de date.
A luat Deed Poll-ul, l-a citit si, fără nicio reacție exagerată, a făcut schimbarea pe calculator. La fel s-a întâmplat și la bancă. Funcționarul a luat documentul și, pe loc, a făcut demersurile necesare, pentru a-mi elibera un card bancar cu genul și numele nou.
Astfel de proceduri simple au format baza dezvoltării mele personale și profesionale ca persoană trans. Sunt lucruri atât de simple, dar esențiale în viața de zi cu zi.
De fiecare dată când trebuie să ieșim din casă, să accesăm servicii, să vorbim la telefon sau pur și simplu să dăm datele personale, se poate să întâlnim piedici. În Marea Britanie aceste piedici au fost mult mai puține.
În concluzie, cea mai importantă oportunitate oferită unei persoane trans e aceeași oportunitate oferită oricărui alt cetățean, să fie tratat cu respect, nediscriminatoriu, respectându-i-se drepturile și autonomia.
În acest moment, Arian Mirzarafie-Ahi trăiește cu două identități și două seturi de acte diferite și nu își poate exercita drepturile de cetățean european.
Din punct de vedere social, ce diferențe de statut există pentru o persoană transgender în Marea Britanie, comparativ cu România ?
În primul rând, actele se pot schimba ușor. Toate serviciile au proceduri simple prin care să îți actualizezi datele, ori online, prin telefon sau de față cu ei. Îți respectă datele personale și nu se iau de înfățișarea ta. În niciun caz nu te-ar întreba de chestiuni intime, decât în contexte medicale specifice.
Cu acte corespunzătoare, poți să te angajezi, să-ți plătești o chirie, facturi, taxe. Scapi de un stres extraordinar, te simți mai protejat, mai în siguranță, simți că poți să faci parte din societate așa cum orice persoană trebuie să aibă dreptul să facă.
Citește și: Școala formează supuși, nu cetățeni
V-ați confruntat cu atitudini și comportamente homofobe sau transfobe în Marea Britanie? Cum sunt sancționate astfel de atitudini și comportamente de către societatea britanică?
Am întâlnit mulți oameni, în multe contexte, care au avut o atitudine exemplară de empatie și respect la care, sincer, nici nu mă așteptam. Însă, atitudini transfobe există și în Marea Britanie, ca și în România, dar la nivel individual.
La nivel juridic, social, cultural și medical, transfobia este mult mai scăzută. Câteva motive ar fi că există o lege antidiscriminare care apară explicit persoanele trans, sub criteriul identității de gen. Legea anti-bullying apară și elevii trans.
Acțiunile sau infracțiunile motivate de ură sunt investigate și sancționate corespunzător, pentru că persoanele LGBTQIA+ au mai multă încredere în autorități și îndrăznesc să le raporteze.
Nu am auzit să existe cadre medicale sau psihologi care să îi facă pe oameni „să se răzgândească”, adică să facă terapie de conversie, absolut ilegală în alte țări. Discursul instigator la ură crește și aici, însă există reacții imediate și mult mai multe resurse de la stat pentru societatea civilă să se organizeze și intervină.
Perfect nu va fi niciodată, dar lucrurile stau altfel când un stat se preocupă de cetățenii săi.
Ce rol ocupă studiile de gen în sistemul de educație britanic?
În Marea Britanie este obligatoriu ca școlile publice să ofere elevilor o educație de bază în privința sănătății sexuale și emoționale, care cuprinde și referiri la diversitatea de gen. Subiectele predate în cadrul acestor lecții vizează relațiile, diversitatea în toate aspectele ei, respectul, etc. Școlile și profesorii încearcă să discute aceste subiecte, tocmai pentru a oferi puncte de vedere echilibrate și de a proteja, prin educație, pe cei mai vulnerabili dintre elevi.
Dar și aici a fost o controversă destul de mare în privința educației sexuale. Până nu demult exista o lege care interzicea mențiunea relațiilor homosexuale în școli. Toate persoanele LGBTQIA+, fie cadre didactice, fie elevi, trebuiau să se prefacă și să ducă două vieți paralele. De atunci, s-a avansat mult.
Născut în România, Arian Mirzarafie-Ahi s-a mutat împreună cu părinții săi în Marea Britanie, în anul 2008. A obținut apoi cetățenia britanică.
Cât de importantă considerați că este educația corelativă studiilor de gen în combaterea homofobiei și a transfobiei?
Educația publică este locul unde învățăm pentru prima dată să ne comportăm unii cu alții. Iar oamenii sunt diverși și nu doar din perspectiva genului. Să nu se învețe despre ceva atât de fundamental ca diversitatea, nu e doar regretabil, dar și dăunător, pentru că lipsa informațiilor despre diversitate și a educației sexuale este calea sigură către transfobie și homofobie.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] și povestea, integral, în materialul publicat de PRESShub. (foto: […]