Barna: ”Desfiinţarea SIIJ este o prioritate şi am insistat în cadrul Coaliţiei să nu riscăm să ajungem cu această desfiinţare în toamnă”

Data:

spot_img

Vicepremierul Dan Barna a infirmat marţi ipoteza potrivit căreia parlamentarii alianţei ar condiţiona votarea Avocatului Poporului, candidatul propus de UDMR, Fabian Gyula, de desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

„Nu e vorba de nicio garanţie. Sunt două chestiuni distincte. Mâine va fi audiat candidatul pentru Avocatul Poporului. Colegii mei din Consiliul Naţional l-au solicitat. Desfiinţarea SIIJ pentru noi este o prioritate şi am insistat în cadrul Coaliţiei să nu riscăm să ajungem cu această desfiinţare în toamnă, fapt pentru care am agreat să avem o sesiune extraordinară (n.r. la Senat) la începutul lunii iulie, imediat ce vine avizul Comisiei de la Veneţia”, a declarat Dan Barna.

Potrivit acestuia, „nu e vorba de nicio presiune” privind numirea Avocatului Poporului, în corelare cu desfiinţarea SIIJ.

„Nu e vorba de niciun fel presiune. Sunt două subiecte distincte. Am discutat distinct despre ele. Lucrurile sunt acum într-o logică foarte clară. Vom avea audierile. Colegii mei pot să participe. Vom vedea care va fi decizia, după ce vom avea audierile mâine. Propunerea deocamdată este una singură, este colegul de la UDMR, lucrurile sunt foarte simple”, a adăugat liderul USRPLUS.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, marţi seara, că partidele aflate la guvernare vor aştepta punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia în privinţa Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

„Am discutat în şedinţa coaliţiei şi despre Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a luat decizia să sesizeze Comisia de la Veneţia. Nu a fost o sesizare din partea Guvernului, ci o sesizare din partea ministrului Justiţiei. Din informaţiile pe care le avem, în prima săptămână din iulie, cel mai probabil în jurul datei de 3 iulie, plenul Comisiei de la Veneţia se va pronunţa asupra sesizării formulate de Stelian Ion. Noi am hotărât ca în termen de două săptămâni după ce se pronunţă Comisia de la Veneţia, să întrunim coaliţia, să convocăm o sesiune extroardinară, pentru a vota în plen desfiinţarea secţiei speciale”, a conchis președintele PNL.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related