Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, că Republica Moldova ar trebui să se unească cu România pentru a fi sub scutul NATO.
„Eu, dacă aş fi politician moldovean, sau dacă aş avea putere de decizie, aş declara, azi, că vreau unirea cu România, ca măsură de protecţia pentru viitor, pentru că vedem ce înseamnă un Putin la Kremlin. O Moldova integrată în România va fi sub scutul NATO şi va rămâne să decidă dacă stau agăţaţi de Transnistria, pe care oricum nu o controlează, sau spun că sunt până la Nistru şi vor Unirea cu România”, a declarat Traian Băsescu.
Fostul şef de stat a adăugat însă că înainte de toate Republica Moldova trebuie să spună dacă vrea o eventuală unire cu România.
„Înainte de toate, Republica Moldova ar trebui să spună că vrea. Altfel ce să aprobe NATO, ONU şi UE? Republica Moldova trebuie să înţeleagă că într-un proces inclusiv de a se îndrepta ca stat independent către Uniunea Europeană o face neeligilibă datorită situaţiei din Transnistria şi va trebui luată o decizie extrem de serioasă dacă îşi menţine pretenţia ca niciodată să nu controleze Transnistria, dar să figureze cu ea în teritoriu sau spune: suntem până la Nistru şi vrem unirea ca să elimine această cangrenă care o face neeligibilă”, a subliniat Traian Băsescu.
Declaraţiile fostului preşedinte vin pe fondul războiului izbucnit joi dimineaţa, când Rusia a atacat Ucraina. Forţele ruse au lansat rachete către mai multe oraşe din Ucraina şi au debarcat trupe pe coasta sudică a acesteia, au declarat oficiali şi mass-media, după ce preşedintele Vladimir Putin a autorizat ceea ce a numit „o operaţiune militară specială”, titrează THE EPOCHTIMES ROMANIA.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!