Am avut o săptămână foarte norocoasă, în numai cinci zile, am revăzut-o pe inegalabila balerină Alina Cojocaru, la Parma, în epicul balet La strada, și, la Londra, Covent Garden, pe Alexander Köpeczi în rolul Ramfis, în montarea de la Royal Ballet and Opera.
Îl văzusem în același rol la Munchen, după ce, să zic așa, mă ”electrocutase” tot la Londra, în Don Carlo, când i-am și luat un interviu, aici. De-atunci mi-am zis că această voce de excepție nu poate fi lăsată neauzită de câți mai mulți iubitori ai operei. Și, iată, se întâmplă.
Citește și: Marii artiști români se văd la Londra
Doar că, acum, Köpeczi a fost și mai puternic, și mai bun. O prezență care inspiră, copleșește.
Producția lui Robert Carsen (a putut fi văzută în live HD, la premieră, și la noi), conceptual, are destule în comun cu cea a lui Damiano Michieletto, de la Munchen, având mesajul că războiul nu are nimic triumfător sau strălucitor în el. Amândouă montările au un styling predominant gri cenușiu, dar cu estetici diferite.
Carsen fixează acțiunea într-o eră post-apocaliptică, o locație nespecificată, într-un stat totalitar, în care viața devine dependentă de buncăr, frumusețea exotică a palmierilor este înlocuită de ciupercile gigantice ale bombelor nucleare, lumina naturală e înlocuită de cea artificială, ca într-un continuu interogatoriu, specific totalitarismului. Verdi, se știe, era nu numai patriot dar și pacifist. În sine, opera este o oglindă evoluției sentimentelor umane, a simțirilor personale distruse brutal de conflictele sângeroase purtate de forțele statului și religiei.
Triunghiul amoros care alimentează intriga, Aida, prințesa etiopiană capturată, este îndrăgostită de războinicul Radamès, căpitanul armatei egiptene. Amneris, fiica faraonului egiptean este, la rându-i, îndrăgostită de el. Aida este forțată de tatăl său, regele Amonasro, prizonier de război, să afle de la iubitul său poziționarea armatei egiptene pentru a o putea învinge. Dar Amneris și Ramfis descoperă neglijența comandantului, iar intenția uciderii celor doi de către Amonasro eșuează pentru că Radames îi apără și îi îndeamnă pe el și pe Aida să fugă. El se sacrifică și rămâne să fie arestat de gărzi ca trădător și condamnat la moarte. Va fi dus și sigilat într-o încăpere în subsolul palatului unde apare și Aida, decisă să moară alături de cel fără de care nu poate trăi.
Distribuția de la Londra a fost una de zile mari. În rolul Aidei, soprana Anna Pirozzi este emblematică și chiar dacă seara n-a fost tocmai una excelentă, cu o fragilitate pe notele înalte și o frazare uneori fragmentată, expresivitatea și registrele de medii și joase și-au făcut din plin datoria în abordările lirico-dramatice. Radames a fost interpretat de Jorge de Léon, o înlocuire de ultimă oră. Excepțional în înalte, cu o chimie pe care și-o regăsește pe măsură ce opera avansează. Tot o schimbare de ultimă oră a fost și mezzo soprana Raehann Bryce-Davis, debut la Covent Garden, care, nu în puține momente, a fost lidera vocilor feminine, dublată și de o interpretare foarte veridică a personajului, cu furie și gelozie. Baritonul Amartuvshin Enkhbat, în rolul lui Amonasro, este exact ceea ce trebuie ca dintr-o apariție episodică să faci un moment memorabil.
Alexander Köpeczi, un Ramfis grandios. Impunător prin gravitatea registrului vocal, secondat de un fizic impozant, și un timbru de bas pur. „RRRadames!” îți rămâne în cap mult timp după ce se va fi terminat spectacolul. De altfel, aplauzele de final au dat un semn clar că a fost foarte apreciat și bine primit și că va fi așteptat, în continuare, ca pe unul de-al casei.
În fosă, Daniel Oren a făcut minuni. Sunetul a fost atât de filigranat și spațial distribuit, încât, părea că orchestra cânta lângă tine fără să-ți acopere interpreții. Cu inteligență, Oren a realizat acea emulație care face spectacolul un întreg.
Și, uite așa, cu regret, s-a terminat seara, pentru că sentimentul acesta e, dorești să nu se mai termine.
Și, cei ca mine, iar și-aduc aminte, cum o voce ca a lui Alexander Köpeczi a fost respinsă la ONB de o doamnă directoare interimară, sigur, rău pentru noi, bine pentru el. Nu? orice șut…. e un pas înainte. Cumva, destinul lucrează pentru fiecare.
Deja nerăbdătoare pentru următoarea întâlnire.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Royal Ballet and Opera)
