Bătrâni, păcăliți să-și dea cardurile sociale la schimb pentru niște pui congelați și sume mici de bani

Data:

În localităţile Feldru şi Nepos de pe Valea Someșului (județul Bistrița Năsăud), sute de beneficiari au rămas fără carduri sociale, fiind convinși să le dea „la schimb” pentru niște pui congelați sau sume mai mici de bani decât cele care le-ar fi fost oferite pe card.

În luna octombrie 2020 s-a decis ca persoanele peste 75 de ani și cele fără adăpost – populația vulnerabilă – să beneficieze de carduri sociale care să le asigure o masă caldă. Cardul urma să fie alimentat, în fiecare lună, cu 180 de lei, pentru a cumpăra mâncare gătită de la un restaurant partener al programului.

 5.881 de bistrițeni s-au încadat la această categorie vulnerabilă. Până când s-a adoptat acest proiect, timpul a trecut, așa că autoritățile au anunțat că, deși cardurile au fost împărțite în luna noiembrie, abia acum, în ianuarie, acestea au fost încărcate retroactiv.

G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul: