BEC: Un partid care nu a înscris un candidat la prezidențiale poate să-și exprime public susținerea pentru unul prin mesaje

Data:

Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, miercuri, că un partid care nu are candidat propriu la alegerile prezidențiale nu poate să realizeze materiale publicitare politice care să îndemne alegătorii să voteze sau să nu voteze unul sau mai mulți competitori electorali, dar își poate exprima public susținerea prin mesaje adresate membrilor și simpatizanților formațiunii.

BEC a transmis clarificări ‘în vederea informării persoanelor interesate de maniera în care un partid politic care nu are calitatea de competitor electoral poate susține un candidat înscris în competiția electorală pentru alegerea Președintelui României’.

„Partidul politic care nu are calitatea de competitor electoral (nu a propus un candidat) nu poate realiza materiale publicitare politice proprii de tipul afișelor, broșurilor, pliantelor și altor materiale tipărite, materiale de propagandă electorală în presa scrisă, materiale video sau materiale audio, indiferent de modul de diseminare, care să îndemne alegătorii să voteze sau să nu voteze unul sau mai mulți candidați, indiferent dacă acestea sunt finanțate din fonduri proprii ale partidului sau realizate în regie proprie, însă își poate exprima public susținerea pentru unul dintre candidații aflați în cursa electorală prin mesaje adresate membrilor și simpatizanților partidului”, a anunțat BEC într-un comunicat de presă.

Citește și: Burduja face campanie anti-Nicușor dintr-o societate a statului

Membrii partidului politic care nu are calitatea de competitor electoral pot să își exprime în mod liber opinia cu privire la un candidat.

„Identificarea opiniilor politice exprimate cu titlu personal ar trebui, în mod normal, să rezulte din autodeterminarea individuală, dar pot fi luate în considerare elemente contextuale, de natura celor enunțate în cadrul considerentului (30) din preambulul Regulamentului 2024/900”, potrivit BEC.

BEC a stabilit că „o opinie politică nu este considerată ca fiind exprimată cu titlu personal dacă se prevede o remunerație specifică din partea unor terți, inclusiv prestații în natură, sau în legătură cu exprimarea opiniei respective”.

„Mesajele adresate membrilor și simpatizanților partidului, precum și opiniile exprimate în nume personal nu necesită etichetare, conform Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 9/2025. Deopotrivă, un partid care nu are calitatea de competitor electoral și, prin urmare, nu i-a fost atribuit de Autoritatea Electorală Permanentă un cod de mandatar financiar (CMF) pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 nu poate utiliza CMF-ul unui competitor electoral”, a precizat BEC.

Citește și: Fost director al Spitalului Cernavodă, trimis în judecată pentru luare de mită

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

1,5 milioane de dolari pentru o vizită în SUA: Simion plătește, Târziu confirmă

Claudiu Târziu, unul dintre fondatorii AUR, a confirmat miercuri...

ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, poate fi vizitat 12 ore pe zi

ASTRA, cel mai mare muzeu în aer liber din...

Burduja face campanie anti-Nicușor dintr-o societate a statului

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a susținut miercuri o conferință...

Fost director al Spitalului Cernavodă, trimis în judecată pentru luare de mită

Fostul director al Spitalului Cernavodă, Marius Sponoche, a fost...