Buzău International Arts Festival va aduce un tribut dedicat artistului Nicu Covaci

Data:

spot_img

Buzău International Arts Festival va aduce un tribut dedicat artistului Nicu Covaci, în cea de-a patra sa ediție. În cadrul evenimentului va avea loc și vernisajul unei expoziții de icoane pictate pe lăzile de muniție folosite în războiul din Ucraina, potrivit Agerpres.

Ediţia din acest an reuneşte cele două festivaluri ce au pus bazele BIAF: Festivalul Internaţional de Film Buzău – BUZZ IFF şi Festivalul Internaţional de Teatru Independent COMIC 7 B.

Deschiderea oficială a festivalului este programată pe 23 august, începând cu ora 17:30, în Parcul Crâng din municipiul Buzău.

Momentul culminant al serii este dat de Concertul Tribut dedicat regretatului artist Nicu Covaci

„Pe 23 august, BIAF debutează cu o serie spectaculoasă de evenimente, în Parcul Crâng şi pe pietonala bulevardului Nicolae Bălcescu, şi aduce în faţa publicului artişti stradali şi evenimente dedicate copiilor, familiilor şi tuturor celor dornici de relaxare şi stare de bine: toboşarii Superchill, jongleuri talentaţi, dansatori acrobatici, spectacole impresionante ale Circo Cristal din Argentina, care, alături de mascotele costumate, statuile vivante, marionetele gigant, baloanele colorate şi multe altele, vor crea un cadru magic pentru participanţi. Momentul culminant al serii va fi Concertul Tribut dedicat regretatului artist Nicu Covaci – PHOENIX, alături de invitatul special, Ovidiu Lipan Ţăndărică. În deschidere va concerta Trupa cin5i, din Buzău. Pe 24 august, continuă atmosfera vibrantă cu noi spectacole de jonglerii, acrobaţie, artişti pe picioroange, marionete gigant şi statui vivante. Seara va culmina cu un spectacol de acrobaţie cu foc, susţinut de trupa Symbol of Light, un Warm-Up Dj set cu DJ Arggo şi un concert de excepţie, susţinut de îndrăgitul artist MIHAIL, aflat pentru prima dată pe scena unui festival la Buzău”, anunţă organizatorii într-un comunicat de presă.

Citește și: De ce nu se grăbește România să dea Patriot Ucrainei?

Colecție de fotografii prezentată de artistul Haris Germanidis, în premieră în România

În perioada 25 august – 8 septembrie, Galeriile de Artă Buzău vor găzdui expoziţia lucrărilor lui NED (Ion Nedelcu), iar în data 11 septembrie, artistul fotograf Haris Germanidis din Grecia va prezenta publicului, în premieră în România, o colecţie de fotografii care surprind esenţa contemporaneităţii în artă.

„În data de 5 septembrie, la Iazul Morilor, artistul ucrainean Oleksandr Klimenko, protagonistul documentarului ‘Sfinţii Privesc’, ce va putea fi urmărit în competiţia oficială a BUZZ IFF, va fi prezent la vernisajul unei expoziţii unice, de icoane pictate pe lăzi de muniţie rămase în urma trupelor, în războiul din Ucraina. Din 25 august Amfiteatrul din Parcul Tineretului Buzău se transformă, din nou, în CineParcul Filmelor de Festival la BIAF, oferind cinefililor şansa de a viziona filme de festival într-un cadru relaxant, precum şi întâlniri unice cu creatorii acestora. BUZZ IFF 2024 debutează cu un eveniment special: Cineconcertul ‘Bluesferatu’, o simfonie blues, care combină farmecul muzicii live cu magia cinemaului clasic. BUZZ IFF înseamnă 50 de filme din 22 de ţări, 5 secţiuni competiţionale (lungmetraj, scurtmetraj, documentar, film studenţesc şi film pentru copii) ce vor putea fi urmărite zilnic, la Sala Teatrului George Ciprian, cu intrare liberă”, informează sursa citată.

Citește și: România sancționează Rusia, oligarhii își văd de afaceri

Teatru cu actori aflați la început de carieră și din străinătate

În cadrul BIAF va avea loc, în perioada 8-13 septembrie, Competiţia Comic 7 B, un concurs cu spectacole de teatru independent ce au în distribuţie actori români celebri de pe scenă şi de pe micile ecrane, cu tineri actori în plină ascensiune şi cu actori din străinătate. Concertele şi evenimentele muzicale BIAF aduc în faţa publicului artişti precum: Marius Mihalache & Band (30 august), Daphna Levy & Band, bluesmanii Krissy Matthews Band, din Marea Britanie şi Florin Giuglea Trio (15 septembrie), Orkid (19 septembrie).

„Seria de conferinţe deschise BIAF Talks reuneşte sesiuni de discuţii şi ateliere care vor explora subiecte din domeniul artei şi culturii, subiecte provocatoare la dialog, oferind perspective noi, de la artişti consacraţi, în dialog direct cu publicul. Irina Margareta Nistor va fi sărbătorită la BIAF cu o serie de evenimente speciale dedicate, prin intermediul cărora festivalul va evidenţia cariera unică a uneia dintre cele mai proeminente personalităţi din lumea filmului de la noi, pentru contribuţiile aduse dezvoltării culturii şi cinematografiei, alături de un grup de invitaţi speciali, în data de 3 septembrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente este Rezidenţa Artistică Hotel Nemesis (25 august – 14 septembrie), în cadrul căreia, cu sprijinul European Festivals Fund For Emerging Artists (EFFEA), regizoarea şi trainerul de teatru Georgia Tsangaraki (Grecia) va susţine la Buzău un workshop de 3 săptămâni, în cadrul căruia 15 actori profesionişti şi amatori se vor pregăti în arta actorului prin metoda Spiral Effect, brevetată de artista din Grecia. Cea mai mare parte dintre evenimentele din cadrul BIAF 2024 sunt accesibile gratuit, oferind o oportunitate unică tuturor iubitorilor de cultură de a se bucura de acest festival extraordinar”, mai anunţă organizatorii festivalului.

BIAF 2024 este organizat de Asociaţia CulturAll şi Asociaţia Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău şi Centrul Cultural şi Educaţional Alexandru Marghiloman. BIAF este un proiect finanţat de Ministerul Culturii.

Citește și: Cine este Tim Walz și de ce a fost ales de Kamala Harris pentru funcția de vicepreședinte

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului | Știri Craiova

Craiovean reținut pentru incitare la ură și promovarea antisemitismului....

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat în ruine | Ziarul de Iași

Începe restaurarea Bisericii lui Cujbă, un monument ieșean uitat...