BIHOREANUL | DNA anchetează afacerile şefului Direcției Agricole Bihor

Data:

DNA Oradea anchetează afacerile şefului Direcției Agricole Bihor, Nicolae Hodişan, unul dintre cei mai longevivi conducători de instituţii din judeţ.

După mai bine de două săptămâni de la perchezițiile făcute la biroul și la locuințele directorului, ancheta continuă în ritm susținut: zilnic sunt audiați funcționari, fermieri și oameni de afaceri, iar cercetările se extind și asupra unor persoane şi firme din anturajul lui Hodișan.

Printre societăţile verificate de anchetatori se află și unele care gestionează o plantație de viță de vie și o cramă din Sântimreu, coordonate din umbră de șeful Direcției, după cum a descoperit BIHOREANUL.

Ancheta procurorilor anticorupţie vizează infracţiuni asimilate celor de corupţie, „comise de funcționari publici și complici ai acestora”, după cum a transmis DNA, la solicitarea BIHOREANULUI, pe 26 martie, ziua în care oamenii legii au descins la sediul Direcţiei Agricole, dar şi la două imobile din Oradea şi Sântimreu deţinute de directorul Nicolae Hodişan.

Redacția a încercat să afle, ulterior, unde au ajuns cercetările și dacă acesta a fost pus sub acuzare. DNA a refuzat să ofere detalii, motivând că ancheta e într-o etapă incipientă, cu urmărirea penală începută in rem, adică doar față de faptă, nu față de persoane. „Nicio persoană nu are, în acest moment, calitatea de suspect sau inculpat”, a transmis parchetul anticorupție.

Continuarea, în Ebihoreanul.ro

Citește și: Fără precedent: CNSAS limitează accesul la o notă de constatare. Cazul lui Crin Antonescu

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related