BIHOREANUL | Preotul Ciprian Mega, acuzat de Episcopia Ortodoxă a Oradiei de „rebeliune” și „act schismatic”

Data:

Episcopia Ortodoxă a Oradiei a condamnat, într-un comunicat de presă dat publicității luni seară, deciziile de duminică ale Adunării Parohiale a Bisericii preotului Ciprian Mega, din Rogerius, arătând că aceasta a fost convocată nestatutar și neregulamentar.

Acțiunile au scopul de a justifica „atitudinea de rebeliune la adresa autorității superioare bisericești și grava situație canonică”, în care se află preotul intrat în conflict cu episcopul Sofronie.

Potrivit comunicatului, cel care convoacă adunarea eparhială este preotul paroh, or Ciprian Mega a fost oprit de la săvârșirea lucrărilor sfinte și suspendat din oficiul de paroh prin mai multe decizii emise între ianuarie și martie 2025, administrarea parohiei fiind încredințată Protopopiatului Oradea. Așadar, în opinia Episcopiei, „așa-zisele hotărâri luate în cadrul respectivei ședințe” sunt lipsite de valabilitate și depășesc competențele unei Adunări Parohiale.

„Cât privește așa-zisele hotărâri luate în cadrul respectivei ședințe, precizăm explicit că problematica tratată nu intră sub nicio formă în atribuțiile și competențele unei Adunări Parohiale, fie ea chiar valid constituită”, se arată în comunicat.

Episcopia respinge ideea unei eventuale separări a parohiei de structura sa canonică și avertizează că orice tentativă în acest sens ar reprezenta un „act schismatic”.

Continuarea, în Ebihoreanul.ro

Citește și: Analiză Politico: Cine sunt candidații pentru funcția de președinte al României

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ebihoreanul.ro)

spot_imgspot_img
Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Mai multe articole similare
Related