Bihorul, în top 10 al județelor care au virat cele mai mari sume la buget

Data:

spot_img

Bihorul, în top 10 al județelor care au virat cele mai mari sume la buget. Contribuabilii bihoreni, persoane fizice și juridice, au vărsat anul trecut bugetului de stat contribuții în valoare de peste 1,15 miliarde euro.

Încasările Fiscului au depășit în premieră pragul psihologic de un miliard de euro din anul 2022.

„Încasările din anul 2022 au atins în premieră fix un miliard de euro. Trendul crescător al încasărilor s-a menținut și am ajuns în 2023 la încasări de 1,15 miliarde euro, adică 5,7 miliarde lei, la care putem să adăugăm și încasările marilor contribuabili (n.r. – arondați Direcției Generale de Administrare a marilor contribuabili de la București), în momentul de față 49 de firme, care împreună au virat și ele la buget peste un miliard de lei. Deci, contribuția județului Bihor la bugetul general al statului a fost pe anul trecut de aproximativ 6,7 miliarde de lei”, a declarat directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu, marți, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural desfășurată în sala mare a Prefecturii.

Citește și: Milionarul Dragoș Dobrescu nu scapă de proces. Instanța Supremă a decis că faptele nu se prescriu

Contribuții în creștere

Sumele plătite de contribuabilii bihoreni către bugetul central sunt în creștere în fiecare an.

„În anii 2012-2013 aveam până la 500 milioane euro încasări. Anul trecut am avut 1,15 miliarde euro. Creșterea medie este de peste 9% pe an în acești ultimi 10 ani”, a spus Mihaiu.

Sumele vărsate la bugetul central așază Bihorul pe locul 10 în topul județelor care contribuie la veniturile statului.

„La nivel național suntem pe poziția a 10-a (n.r. – din punct de vedere al sumelor vărsate la bugetul central) și exceptând capitalele de regiuni fiscale (n.r. – Finanțele fiind organizate pe regiuni încă din anul 2013) primul județ este Bihorul”, a declarat directorul Ioan Mihaiu.

Continuarea, în Ebihoreanul.ro

Citește și: Iașul are doar 15% reciclare a deșeurilor. Un sistem care merge: sacii menajeri din Elveția

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

Bihoreanul
Bihoreanulhttps://www.ebihoreanul.ro/
Formatul editorial este generalist, conţinând de la ştiri şi opinii până la anchete, interviuri şi reportaje. Bihoreanul este lider local de audienţă, conform SNA şi SATI (BRAT), atât print, cât şi online, prin www.eBihoreanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Sorin Dumitrescu, pictor și grafician român, a trecut la cele veșnice

Sorin Dumitrescu s-a născut în Bucureşti la 18 martie...

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să rămână la putere pe termen nelimitat

Georgescu îl acuză pe Klaus Iohannis că urmărea să...

Ziua Victoriei Revoluţiei Române și a Libertăţii. Mesajul lui Klaus Iohannis

Ziua Victoriei Revoluţiei Române a Libertăţii este comemorată în fiecare...

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi locuit în Oradea” | Bihoreanul

Știrile false în perioada interbelică: „Al Capone ar fi...