Biserica Evanghelică din Bistrița, redeschisă publicului după 10 ani de restaurare

Data:

Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a anunțat că a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Asociaţiei Saşilor Bistriţeni din Germania şi Austria, Bisericii Evanghelice C.A. din România și Forumului Democrat German din România pentru a pune la punct detaliile privind suita de evenimente culturale, religioase și artistice prevăzute pentru perioada 12-14 mai, când va fi reinaugurată Biserica Evanghelică, după ample lucrări de reabilitare.

„Reintroducerea în circuitul turistic a monumentului, edificiu etalon al municipiului cu o valoare arhitecturală de nivel european, va fi un important reper în viața culturală a cetății, după mai bine de 10 ani de restaurare” a declarat primarul Ioan Turc.

Potrivit acestuia, programul manifestărilor va cuprinde slujba de resfințire, concerte de orgă, momente coregrafice, conferințe, proiecții de film, lansări de carte și multe altele, urmând ca o descriere amănunțită să fie făcută publică în intervalul premergător desfășurării evenimentelor.

Continuarea în Saptamana.online

Citește și: Cum a luat Parlamentul 20 de hectare de la Cercetare și le-a donat Bisericii

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ioan Turc / Facebook)

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

SPECIAL ARAD | Secession, moștenirea comună a unui patrimoniu care leagă Aradul de Szeged, Subotica și Odesa

Common Heritage – moștenirea comună a unui patrimoniu neprețuit...

BIHOREANUL | DNA anchetează afacerile şefului Direcției Agricole Bihor

DNA Oradea anchetează afacerile şefului Direcției Agricole Bihor, Nicolae...

SPECIAL ARAD | Promisiune fermă: Complexul Matern-Pediatrie va fi finalizat până în 2028, indiferent de sursa de finanțare

În cadrul prezentării proiectului tehnic al viitorului Complex Matern-Pediatrie, care...