Biserica Ortodoxă Română nu cenzurează. Sau…?

Data:

spot_img

Abia s-au stins ecourile jenantului episod de la Arad, în care souă instituții publice, subordonate Primăriei și Consiliului Județean, au refuzat proiecția filmului „Arsenie.Viața de apoi” de Alexandru Solomon.

Administratorii locali au invocat amenințări din surse neprecizate, astfel că, pentru a evita presupuse evenimente nedorite, au considerat că este mai bine ca proiecția să nu aibă loc. Până la urmă, filmul a fost prezentat într-un club privat, fără a se înregistra incidente.

Iată că o nouă încercare de cenzură a venit la scurt timp, de data aceasta cu autor cunoscut: Arhiepiscopia Sibiului, care a cerut într-un comunicat oprirea prezentării filmului în cadrul Astra Film Festival de la Sibiu.

Spre cinstea lor, organizatorii festivalului au respins cu fermitate cererea Arhiepiscopiei. „Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază.

Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puțin vreun film din selecția festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice”, au transmis organizatorii.

Citește și: Astra Film refuză solicitarea Arhiepiscopiei Sibiului de a scoate din festival filmul „Arsenie. Viața de apoi”

Subiectul a generat imediat o vie dezbatere în spațiul public. De când Biserica Ortodoxă Română își permite să practice cenzura?

În acest context, apare precizarea purtătorului de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu. Potrivit acestuia, solicitarea arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Biserica nu poate și nici nu-și propune să interzică vreodată ceva în spațiul public. Cu alte cuvinte, a fost doar o inițiativă locală, care nu angajează Biserica Ortodoxă Română.

Totuși, cererea de interzicere a proiectării filmului a venit exact din interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Cum să înțelegem acest paradox?

Există două grile de interpretare.

Prima ține cont de o serie de teorii lansate în spațiul public de persoane apropiate Bisericii Ortodoxe Române și Patriarhului Daniel, potrivit cărora poziția oficială a instituției este una deschisă, luminoasă și europeană.

Patriarhul însuși, cu studii în Occident, ar fi un proeuropean convins. De altfel, în comunicate foarte elocvente, semnate de purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, au fost condamnate derivele de extremă dreaptă precum antisemitismul, naționalismul întunecat sau filetismul (o concepție considerată drept erezie, care pune naționalismul deasupra binelui comun).

De asemenea, purtătorul de cuvânt al BOR a condamnat războiul de agresiune al Rusiei sau practici precum binecuvântarea armelor sau a crimelor de război.

Doar că în interiorul BOR ar exista o puternică opoziție a curentelor pro-răsăritene, reprezentate, de exemplu, de arhiepiscopul Teodosie de la Constanța sau de alți reprezentanți.

În această logică ar trebui înțeles și demersul pro-cenzură al Arhiepiscopiei Sibiului. După cum se știe, în organizarea Bisericii Ortodoxe, eparhiile sunt autonome, „centrul” nu le poate cere socoteală. Să ne liniștim, așadar, că cel puțin la „centru”, lucrurile stau în matca lor firească.

Citește și: Cenzură și viol. Statul se face preș în fața extremismului, iar cei vulnerabili trebuie să se teamă

Cea dea doua interpretare este mai puțin comodă.

Instituția BOR ar putea arăta, pur și simplu, mai multe fețe, în funcție de ceea ce s-ar numi „publicul-țintă”. Purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu susține poziții remarcabile adresate zonei pro-europene, liberale, adepte ale unei societăți deschise.

În același timp, din interiorul instituției sunt lansate mesaje convenabile zonei naționaliste și conservatoare, Când unii tresar, vine mesajul liniștitor către ceilalți din zona „opusă”.

De la „centru” vin mesaje pro-europene. Dar instituția tolerează derapajele naționaliste, legionaroide și pro-ruse, ca și puzderia de publicații care par a vorbi în numele Bisericii Ortodoxe și lansează teorii ale conspirației sau interpretări care n-au nimic de-a face cu dogma – cum ar fi aceea că muzica simfonică este de natură satanică.

În practica politică, aceasta se numește o strategie de tip ”catch all”.

Care dintre cele două interpretări să fie mai aproape de realitate? Greu de spus cu certitudine. Un lucru este sigur: filmul lui Alexandru Solomon va continua să ruleze și probabil că și cererile de cenzură vor continua.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ovidiu Nahoi
Ovidiu Nahoihttp://rfi.ro
Ovidiu Nahoi este redactor șef al Radio France Internationale România. A fost redactor-șef al publicațiilor „Historia“ și „Foreign Policy“ (2007-2010) și corespondent la Bruxelles pentru Adevărul, în perioada 2010-2012. A realizat emisiuni pe teme de politică internațională la The Money Channel și TVR. A realizat documentarul „La Răsărit de Europa“, în regiunea Bugeac și Odesa, în 2014, pentru The Money Channel. Este autor al cărții „Povestiri de peste Prut“, apărută în 2019 la Editura Seneca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu, „premierul Nordis” – singur şi temător?

Premierul Marcel Ciolacu, 56 de ani, a consumat multă...

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși | Puterea a Cincea

Revizionismul lui Simion și întâlnirile cu agenții ruși. Calitatea...

Asalturi finale

Să vedem pe cine băgăm în turul doi. Ca...