Bloc construit ilegal. Zeci de apartamente, realizate în plus. Percheziții în Prahova și Capitală

Data:

spot_img

Mai multe percheziţii au avut loc, marţi dimineaţă, în judeţul Prahova şi în municipiul Bucureşti într-un dosar care vizează construirea unui bloc în Ploieşti fără respectarea autorizaţiilor de construire şi falsificarea unor înscrisuri.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, şapte percheziţii sunt efectuate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, la persoane bănuite de infracţiuni din sfera criminalităţii economice.

„În fapt, reprezentanţii unui operator economic, în perioada 2018 – 2022, ar fi construit un bloc de locuinţe în municipiul Ploieşti, fără a respecta prevederile autorizaţiilor de construire şi ar fi falsificat mai multe înscrisuri, pe care le-ar fi utilizat, atât în faţa autorităţilor publice locale, pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, cât şi la notarul public, pentru vânzarea apartamentelor”, arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Cinci persoane vor fi duse la audieri.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în declaraţii, uz de fals şi fals intelectual.

Citește și: Departamentul de stat al SUA despre România: „Unii jurnaliști au continuat să fie hărțuiți”. Cazurile jurnaliștilor Șercan, Pantazi și Cristea, menționate

Arhitectul şef al Ploieştiului, Veronica Rădună, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că dezvoltatorul imobiliar vizat de percheziţii ar fi realizat zeci de apartamente în plus faţă de numărul prevăzut în autorizaţia de construire.

Potrivit sursei citate, autorizaţia iniţială a fost emisă pentru realizarea, în zona de sud a municipiului Ploieşti, a unui imobil de birouri cu regimul de înălţime P+8.

Ulterior, în 2020, dezvoltatorul a cerut modificarea autorizaţiei iniţiale, cu nivelul cotei de fundare şi cu modificarea înălţimii interioare a nivelelor.

„Nu au respectat autorizaţia pentru că etajul 8 nu a avut înălţimea de 3,40, fapt pe care l-am constatat pe teren. În plus, nici etajul tehnic nu avea înălţimea de 1,80, cum era prevăzut, ci ambele etaje aveau 2,50 m. De asemenea, etajul 9, care trebuia să fie tehnic, este compartimentat şi i s-a dat o utilitate, aici fiind realizate, cel mai probabil, 30 de apartamente, fiind vorba despre un bloc cu două scări”, a explicat arhitectul şef al Ploieştiului.

„În certificatul de atestare parţială a construcţiei noi avem 270 de apartamente, însă la Oficiul de Cadastru au fost înscrise 300, dar şi un regim de înălţime diferit, care nu corespunde PUZ-ului”, a mai precizat Veronica Rădună.

Având în vedere neregulile depistate pe teren la controlul de vineri, dezvoltatorul va fi amendat şi se va dispune ca acesta să aducă construcţia la starea iniţială prevăzută de autorizaţie, a mai spus arhitectul şef al Ploieştiului.

Citește și: Despre religia în școli. Nu există o soluție unică, potrivită tuturor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Fotografie generică – FOTO: Inquam Photos / Cornel Putan)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Snoop.ro: ANAF descoperă că PNL a plătit o campanie TikTok pentru promovarea lui Călin Georgescu

Snoop.ro: ANAF a descoperit că Partidul Național Liberal a...

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor

CNA, apel împotriva violenței la adresa jurnaliștilor. Mesajul transmis...

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca Gazprom | Contributors.ro

Marcel Ciolacu şi Viktor Orban pun România la remorca...