Bloc cu 18 apartamente, construit cu un PUZ pentru două case, în Iași. Lipsa de autorizație a fost acoperită din pix de primar

Data:

spot_img

Cu o autorizație pentru două case, o firmă a construit la Moara de Vânt un bloc cu 18 apartamente. Profit calculat: 500.000 de euro minim.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a semnat personal edificarea în februarie 2020, deși i s-a prezentat un act de respingere a recepției, tocmai pentru că se construise un bloc în loc de două case.

Primarul a trecut peste propriii subordonați, deși până acum, în cazuri similare, spunea că era neinformat și greșea din neatenție.

În 2022, după anchetele de presă și descinderile procurorilor la poarta Primăriei, același Mihai Chirica refuză să autorizeze mansardarea aceluiași imobil, menționând singur: „acolo e bloc în loc de casă, neconcordanță între autorizație și ce s-a construit”.

Acest dezacord este similar unui autodenunț: fără edificarea pe care primarul însuși a semnat-o și pe care acum tot el o contestă, acest bloc n-ar fi fost intabulat și apartamentele n-ar fi fost scoase la vânzare.

De ce în 2020 un bloc este legal, iar în 2022 devine ilegal? Iașul este caz unic în România: primarul Mihai Chirica a semnat o groază de falsuri negru pe alb în afaceri imobiliare de milioane de euro, iar aceste documente există și sunt imposibil de justificat.

Citește articolul integral pe Reporteris.ro

Citește și: Cum văd românii războiul din Ucraina și repercusiunile lui. Analiză Leo Burnett

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related