* În stilul Universității de Agronomie, Paul Boișteanu, profesor de Zootehnie, a dat singur concurs pe postul de director general administrativ
* Și-a păstrat și norma întreagă de cadru didactic, predă, merge la examene, este inclusiv coordonator de doctorat
* USV are un patrimoniu imens, cum face față solicitărilor postului de director administrativ? – se întreabă experții în management universitar
* Paul Boișteanu cumulează, formal, 15 ore de muncă/zi, dar nimeni nu-i verifică programul. E un caz pentru ITM
* Practic, un ștab bugetar și-a făcut două norme, cu două salarii, în același program de lucru și la același angajator. De mâine, toată șefimea din instituțiile de stat îi poate urma exemplul
* Veniturile de profesor și director general administrativ înseamnă 300.000 de lei net/an
* Profesorul-director tocmai și-a terminat un conac în stil bucovinean la Frasin. „Am dat 50.000 de euro pe el”, spune Paul Boișteanu. „Minim 100.000 de euro”, apreciază experții în construcții
Casta agricultorilor. Studiu de caz: Corneliu Paul Boișteanu care este, în același timp, și director general administrativ și profesor la Universitatea Agronomică. Pe o normă are 7 ore pe zi, pe cealaltă reiese o medie de 8 ore zilnic. În total, scriptic, 15 ore/zi lucrătoare.
Venitul net al lui Boișteanu pe anul trecut de la universitate: 302.727 lei, cu o medie lunară de 25.227 lei, echivalentul a peste 5.100 de euro.
Boișteanu a afirmat că dublul rol pe care îl are la universitate este legal și că instituția face chiar o economie financiară. „Stau efectiv la universitate câte 12 ore pe zi”, a spus acesta.
Specialiștii consultați de REPORTER DE IAȘI au spus că este o forțare a Codului Muncii: „Cine poate crede că un om lucrează câte 15 ore zi de zi? Este absurd”.
Citește articolul integral în Reporteris