Bolnavii cronici, pierduți în platforma de vaccinare și lăsați fără ajutor de către autorități

Data:

spot_img

Pacienții care suferă de afecțiuni cronice și care au vârsta sub 65 de ani au avut dificultăți majore în procesul de înscriere pentru vaccinare în etapa a II-a pentru că nu s-au regăsit în baza de date. Mai mulți bolnavi spun că au încercat să se programeze singuri în platformă, dar nu au reușit pentru că platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/ nu îi recunoștea ca bolnavi cronici, ci îi trimitea direct în etapa a III-a de vaccinare. Mai mult, deși au încercat să ia legătura cu medicii de familie, aceștia le-au recomandat să ceară ajutorul altcuiva, pentru că fie nu au timpul necesar, fie nu știu să folosească platforma, fie susțin că nu ține de competența lor profesională.

Situația a fost una aparent mai simplă în cazul persoanelor de peste 65 de ani, care s-au putut înscrie pe platformă pe baza CNP-ului, însă în cazul lor dificultatea a fost dată de faptul că nu a avut cine să îi ajute să facă efectiv programarea. Astfel au fost nevoiți să apeleze la copii sau la alte rude. Între timp, instituțiile care ar trebui să îi aibă în grijă pe acești bolnavi își pasează vina: Casa de Asigurări de Sănătate dă vina pe Direcția de Sănătate Publică, iar aceștia la rândul lor au vina pe Serviciul de Telecomunicații Speciale. 

„Am sunat la medicul de familie de două ori, în zile separate, i-am explicat că mi-a făcut băiatul meu cont în platformă că am avut probleme cu inima anul trecut și sunt în evidență cu boli cronice. Dar mă bagă direct în categoria a III-a, nu pot selecta, iar la call center a sunat ocupat 24/24. La 10 noaptea mi-a răspuns un operator și m-am putut programa”, a povestit un bărbat cu probleme cardiovasculare. 

„Sistemul a fost unul foarte greoi, foarte complicat”

Problemele bolnavilor au ajuns la Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România, care spun că au fost contactați de mai multe persoane ce s-au plâns că sistemul nu îi recunoaște ca persoane care trebuie să fie vaccinate în a doua etapă, deși sunt înscriși în programe naționale și se află în evidențele medicilor de mai mult timp. Inclusiv Radu Gănescu, președintele COPAC, s-a confruntat cu această situație. „Am avut astfel de probleme la mai mulți pacienți, printre care sunt și eu – am încercat să ne programăm online, alții au încercat să meargă la medicul de familie care a reușit să-i programeze el, alții s-au vaccinat fără probleme. Sistemul a fost unul foarte greoi, foarte complicat, în condițiile în care chiar a fost foarte multă lume dornică să se vaccineze. O soluție pentru cei aflați în această situație este medicul de familie sau programarea telefonică prin call center, dar și acolo răspunde foarte greu cineva”, a precizat Radu Gănescu. 

Radu Gănescu

O explicație pentru faptul că bolnavii cronici nu se regăsesc în baza de date a platformei este că scrisorile medicale nu au fost operate de medicii de familie în sistem. Au existat și cazuri de pacienți care merg lunar la medicul de familie pentru a-și lua rețeta, însă când au avut nevoie să fie programați, nu apăreau în sistem. Cei mai norocoși au fost bolnavii cronici care au fost introduși în platformă ca „lucrători esențiali” și au putut să se vaccineze, însă nefiind recunoscuți la persoane cu afecțiuni cronice. „Am constatat că pacienți cronici, care se știau de ani de zile cu afecțiuni, nu se regăseau în baza de date. Am aflat care ar fi explicația – fie pacienții sau aparținătorii nu s-au dus cu scrisorile medicale la medicul de familie, ca medicul să opereze în sistem boala cronică, să introducă acel cod de boală care reprezintă o boală cronică elibigilă pentru prioritizare, fie medicii de familie nu au operat în sistem, deși pacienții au dus scrisorile medicale. Așa ne-am trezit cu pacienți cu boli foarte grave, foarte expuși, cu risc vital major în caz de infectare, dar care nu puteau fi înregistrați. De exemplu, sunt cazuri în care un pacient lucrează doar cu medicul specialist, el îi eliberează rețetele de care are nevoie și nu mai trece și pe la medicul de familie”, a explicat Vasile Barbu, președinte al Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Vasile Barbu

Medicii de familie spun că programarea pacienților nu e obligația lor

Programarea bolnavilor de către medicul de familie este în această perioadă o raritate, pentru că medicii nu consideră că este aceasta ar fi o activitate de ordin profesional. Astfel, a ajuns ca principala recomandare a medicilor să fie ca programarea să se facă prin intermediul aparținătorilor unui pacient pentru a alege centrul de vaccinare cel mai apropiat sau accesibil, dar și ziua și ora dorită. „Medicii pot să se implice în activitatea extrem de consumatoare de timp de programare în platforma STS a pacienților pentru vaccinare în general doar în afara programului obișnuit de cabinet. Amintim că programul de lucru a fost deja prelungit începând cu luna octombrie pentru monitorizarea pacienților bolnavi de COVID-19 izolați la domiciliu. Consultațiile obișnuite nu pot fi întrerupte sau amânate pentru a efectua câte o programare exact atunci când sună un pacient sau un aparținător și solicită ca programarea să fie făcută imediat, eventual pentru că au apărut locuri pe platformă în acel moment”, au explicat Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie. 

Medicul de familie ieșean Dana Popescu recomandă totuși pacienților care nu se regăsesc în platformă și nu se pot programa să ia legătura cu un medic care să îi ajute, chiar dacă, în rândul medicilor de familie, această etapă nu a fost văzută ca o datorie. „În primă fază și noi am avut o neacceptare pentru că avem o groază de lucruri de făcut și este o problemă. De exemplu ești nevoit să întrerupi o consultație ca să faci o programare când te sună un pacient care vrea atunci să fie programat. Suntem cu toții deranjați că trebuie să facem asta, pentru că problema este lipsa timpului și nu e ceva care să țină de practica medicală, însă le-am zis tuturor că dacă e nevoie, o rezolvăm și pe asta”, a precizat dr. Dana Popescu, care este medic de familie în comuna ieșeană Deleni și secretar al Societății Naționale de Medicina Familiei Iași. De asemenea, a explicat că bolnavii cronici sub 65 de ani pot fi programați de orice medic, inclusiv de cel specialist, nefiind necesar să fie neapărat medic de familie. 

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iași susțin că problema legată de programarea bolnavilor cronici nu este de competența lor și că ar fi în atribuțiile Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, care pasează vina către Serviciul de Telecomunicații Speciale. „Am avut o situație cu un pacient care a spus că nu a putut să se programeze, eu personal am verificat și i-am eliberat istoricul în care el avea servicii aferente bolilor cronice, am luat legătura și cu un operator de la numărul unde se fac programările, însă nu am putut să aflu multe detalii, nu ne-a lămurit de ce acel pacient nu este în baza respectivă. Maniera în care se raportează serviciile medicale este următoarea – medicul de familie sau cel specialist sau orice furnizor aflat în relație contractuală raportează serviciul respectiv, care este urcat în sistem și pe baza lui, după efectuarea serviciului, este realizată decontarea. Însă din păcate, chestiunile care țin de platformă nu sunt de competența instituției noastre”, a precizat Monalisa Artenie, purtător de cuvânt al CJAS Iași.


Acest articol a fost publicat pe PressHUB în cadrul proiectului
“COVID-19 FactsNotFake -The Emergency Newsroom. Infodemic Lie Detector”, un proiect Freedom House Romania, în parteneriat cu Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina și Agenția de Știri Basilica, finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a Ambasadei Marii Britanii. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

spot_imgspot_img
Mădălina Olariu
Mădălina Olariu
Mădălina Olariu este reporter responsabil de domeniul „Sănătate” la Ziarul de Iași, care acoperă activitatea spitalelor din Iași, cât și a instituțiilor locale cu implicații în aceste domenii. A făcut parte timp de opt ani din redacția revistei Opinia Studențească, unde a fost reporter, șef de departament și secretar general de redacție, fiind responsabilă de identificarea de noi subiecte, redactarea și editarea știrilor, reportajelor, interviurilor sau ale altor cronici, precum și de coordonarea activităților reporterilor redacției. Totodată, este licențiată în jurnalism și științe ale comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, având și un master în tehnici de producție editorială în presa scrisă, audiovizual și multimedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cărțile care dărâmă blocul. Cum s-a transformat în știre virală gluma unui scriitor

Cărțile care dărâmă blocul și locatarii care au reclamat,...

Înfometarea nu te apără de boli. O minciună periculoasă

Înfometarea nu te apără de boli. O minciună periculoasă...

Bulgaria nu primește în secret refugiați sirieni și afgani pentru a fi acceptată în Schengen

Bulgaria nu primește în secret refugiați sirieni și afgani...

Un site anonim este cel mai important pion al dezinformării rusești în Ungaria

Un site anonim este cel mai important pion al...