Bookfest 2023, salonul de carte al copiilor

Data:

spot_img

Cea de a cincisprezecea ediție ediția a Salonului Internațional de Carte Bookfest s-a încheiat, după 5 zile în câteva zeci de mii de vizitatori au avut de ales din cele circa un milion de volume puse în vânzare, dintre care 3.000 de titluri noi, 400 de lansări de carte și dezbateri și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Organizatorii au declarat, pentru PRESShub, că târgul de carte a fost unul reușit.

„A fost un eveniment extraordinar de frumos, generos și foarte bine organizat. Editurile s-au pregătit cu foarte multe titluri noi, au avut loc foarte multe lansări și evenimente pentru copii, organizate de Asociația «De Basm», care tocmai a fost premiată de AFCM pentru rolul pe care îl are în promovarea culturii scrise”, a declarat Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editurilor din România.

Citește și: Bookfest 2023. Reduceri de până la 70% la cărți, întâlniri cu scriitorii, dezbateri interesante

Mihai Mitrică a explicat că efortul depus de edituri a fost răsplătit prin numărul mare al persoanelor care au vizitat expoziția.

„Cei mai importanți autori au fost prezenți, vânzările au fost consistente, iar eforturile de marketing ale editurilor au fost răsplătite de numărul mare de vizitatori care a fost comparabil cu cel de anul trecut”.

Directorul executiv al AER este de părere că salonul de carte Bookfest 2023 a fost chiar mai reușit decât cel din 2022.

„Lumea a fost încântată, s-a creat o atmosferă foarte frumoasă. Spațiul a fost bine organizat, mai bine decât anul trecut, culoarele de trecere au fost mai late. Impresia generală după eveniment a expozanților a fost una bună”, a menționat Mihai Mitrică.

Ce spun vizitatorii Bookfest

PRESShub a vrut să afle și părerea vizitatorilor despre ofertele aduse de edituri, dar și către ce genuri de cărți s-au orientat.

Câțiva dintre vizitatori s-au bucurat din plin de ofertele de la Bookfest. Spre exemplu, doi studenți la medicină erau bucuroși că au reușit să găsească o carte despre electrocardiogramă pe care o căutau de ceva timp.

„Târgul a fost interesant, am văzut cărți noi și diferite față de librăriile din București și prețurile au fost foarte bune. Noi am luat o carte de electrocardiogramă, suntem studenți la medicină și chiar o să ne ajute. Eu personal am avut și câteva cărți pe listă, m-am orientat către cărțile de investiții, este un domeniu care mă pasionează”, a declarat unul dintre studenți.

„Și mie mi s-a părut interesant, mi-a plăcut că am găsit cărți pe care le găsești greu în librărie. Am căutat cărți de psihologie, despre mintea omului și misterele acesteia”, a confirmat cel de al doilea student la medicină.

Însă nu doar ei au avut norocul să găsească o carte pe care și-o doreau și care să-i ajute. O tânără era extrem de încântată că a reușit să dea peste o carte despre fotografie.

„Am căutat diverse titluri, beletristică, dezvoltare personală, dar cel mai mult m-am bucurat să găsesc un album de fotografie. Este un domeniu care mă interesează în mod special”

Aceasta a spus totuși că nu a fost neapărat impresionată de prețurile de la Bookfest și că acestea au depins în funcție de editură.

Citește și: Guvernul a schimbat regulile de intrare în grevă chiar în timpul protestului profesorilor

Literatura de copiii a avut un real succes

Foarte multe persoane au declarat că s-au orientat în mod special către literatura pentru copii și că s-au bucurat să vadă o diversitate foarte mare în acest sector.

„Cred că doar cărți pentru cei mici am cumpărat. Nu ne-am orientat special spre cărți de copii, dar ne-au orientat ei”, ne-a explicat, râzând, o mamă care venise însoțită de cei trei copii ai săi.

Una dintre fetițe, care nu avea mai mult de 6 ani, s-a arătat foarte încântată de faptul că a găsit multe cărți care să-i placă.

„Am găsit multe cărți frumoase care m-au atras. Am luat o carte cu norișorul roz, dar și una cu benzi desenate”.

O altă mămică ne-a spus că a cumpărat foarte multe cărți pentru copii, chiar dacă prețurile nu i s-au părut foarte bune.

„Am luat multe cărți pentru copii. Nu pot să spun că au fost cele mai bune, mi s-au părut destul de mari, dar n-am avut încotro”.

Alte persoane au considerat că Bookfest 2023 a fost prilejul perfect să cumpere cadouri pentru întreaga familie.

„Am reușit să cumpăr câteva cărți pentru ziua copilului meu care este peste câteva zile, dar și pentru întreaga familie.”

Italia, invitatul de onoare din acest an

Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023 a fost organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Ambasadei Italiei din București și al Institutul Italian de Cultură.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. La ediția anterioară a Salonului Internațional de Carte Bookfest (București, 1-5 iunie 2022) au fost prezenți peste 170 de expozanți, programul celor cinci zile cuprinzând peste 400 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice şi evenimente interactive.

Invitatul de onoare al ediției 2022 a fost Japonia. La edițiile internaționale din anii anteriori țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia și Statele Unite ale Americii.

Salonul de Carte Bookfest are ediții locale în Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și o altă ediție internațională la Chișinău.

Cele mai bine vândute cărți

„Garoafe de bordel. Povestiri” de Radu Paraschivescu a fost cea mai bine vândută carte la standul editurii Humanitas, urmată de două volume semnate de Andrei Pleşu: „Capodopere în dialog” şi „Ochiul şi lucrurile”.

Curtea Veche Publishing a avut succes cu „Frumoasă era Sena pe sub florile mele”, de Adrian Cioroianu, notele unui ambasador român la Paris.

„Hotelul Portofino”, de J.P. O’Connell, şi „Rezervă”, cartea de memorii a Prinţului Harry au avut cele mai bune vânzări la Nemira.

Trei dintre cărţile lui Fredrik Backman se află în top 10 vânzări la Grupul editorial ART, iar între cărţile de ficţiune editate de Litera s-au aflat semnături de Shelly Read, Hanya Yanagihara, Damon Galgut, Doina Ruşti.

De la editura Polirom, cititorii au cumpărat „Cărţile lui Iacob”, de Olga Tokarczuk, dar şi ediţia aniversară „Dimineaţă pierdută” de Gabriela Adameşteanu.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru analiza legislaţiei privind infracţiunile de ură

Ministerul Justiţiei anunţă constituirea unui grup de lucru interinstituţional...