BOTOȘANI – Bani europeni îngropați într-un adăpost inutilizabil

Data:

Situație scandaloasă într-o comună din județ, unde o investiție realizată din fonduri europene, pentru care s-au plătit bani grei, se dovedește a fi nefuncțională și complet nefolositoare. Este vorba de un centru de cazare destinat populației afectate de dezastre naturale, care a fost inaugurat la începutul acestei luni în comuna Cândești.

La deschiderea făcută cu mare pompă au participat deputatul Costel Şoptică, liderul PNL Botoşani, cu o suită de membri de partid, evenimentul fiind anunţat cu fast în presa locală şi pe reţelele de socializare. Inaugurare este însă prea mult spus, deoarece centrul nu poate funcționa.

Citește și: Crimele din orfelinatele României, incluse într-o inițiativă europeană. Ce urmează

Centrul, care ar trebui să adăpostească până la 300 de persoane, a fost ridicat prin intermediul unui proiect transfrontalier, intitulat „Gestionarea sigură a riscului de inundații în zona transfrontalieră a râului Siret”, în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020. Adăpostul a costat în total aproape 3,4 milioane de lei și ar trebui să includă un cabinet medical, o sală de primire, o sală de mese, grupuri sanitare dotate cu dușuri, dar și dormitoare comune.

Cu toate acestea, centrul nu este funcțional pentru că nu are niciun fel de dotări, fiind doar racordat la rețeaua de apă și la energie electrică. În realitate, sunt niște săli goale. 

„Așa a fost proiectul inițial – doar cu utilități – curent și apă. Dotările nu sunt prinse în proiect”, a recunoscut primarul comunei Cândești, Ștefan Coțofrec. Așa se face că imediat după „inaugurare” centrul a fost pus sub lacăt.

Mai multe, în Monitorul de Botoșani.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

DE BRĂILA | Crimă șocantă în Brăila. Un bărbat și-a ucis fratele pentru o datorie de 100 de euro

Crimă șocantă în Brăila. Un bărbat și-a ucis fratele...

BIHOREANUL | Povestea cercetătorului care a descoperit o specie unică în lume

Un cercetător român a spus lumii povestea unui crustaceu...

PUTEREA A CINCEA | Curajul demnităţii umane, Iuliu Hossu

Nu este nevoie de un an comemorativ pentru a ne...

MONITORUL DE BOTOȘANI | Faţa nevăzută a veniturilor și cheltuielilor municipiului Botoşani

Faţa nevăzută a veniturilor și cheltuielilor municipiului Botoşani. Miercuri,...