Botoșani: Câinii care au sfâşiat copilul de zece ani aparţin unui director de instituţie publică

Data:

spot_img

Cazul copilului sfâşiat de câini, care a şocat o ţară întreagă, îl are în centru chiar pe un şef al unei instituţii a statului. Potrivit unor surse din interiorul anchetei, proprietarul câinilor este directorul adjunct al APIA Botoşani, Gabriel Tincu.

În vârstă de 45 de ani, acesta este directorul adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Botoşani. A obţinut postul prin concurs, din luna august 2021, când a candidat împotriva lui Ionuț Gireadă, consilier județean și nepot al primarului comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă. În urma desfășurării probelor de concurs, consilierul superior Gabriel Tincu a obținut un calificativ de peste 9. Tincu activează în cadrul APIA Botoșani încă de la înființarea instituției. Acesta a coordonat activitatea serviciului de autorizare și plăți a subvențiilor (SAP).

Citește și: RAADPFL Craiova se împrumută de aproape 550.000 de euro ca să cumpere bizoni și mașini second-hand și să fabrice brichete

Potrivit propriei declaraţii de avere, Gabriel Tincu deţine opt terenuri cu o suprafaţa totală de peste 17 hectare, în Botoşani, Răchiţi, Ungureni, Mihălăşeni, Dimăcheni şi Drăguşeni. Acesta a încasat, în 2021, ca şef SAP peste 100.000 de lei salariu.

Pe unul dintre terenurile acestuia erau şi câinii care au atacat minorul de 10 ani în dimineaţa zilei de duminică. Poliţiştii au declanţat imediat o anchetă, în urma căreia au stabilit că cei trei câini aparţin aceluiaşi proprietar. Duminică dimineaţă, câinii aflaţi în curte au sărit în stradă şi l-au atacat pe copil. Micuţul a fost transportat ulterior la Iaşi în şoc hemoragic şi cu o ureche amputată.

Continuarea, în Monitorul de Botoșani!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: monitorulbt.ro)

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...