Botoșani: libertate cumpărată de traficanţii de droguri

Data:

spot_img

O afacere cu droguri, derulată în municipiul Botoșani chiar în timpul pandemiei de Covid-19, a fost demontată de procurorii Direcției de Investigare a Criminalității Organizate și Terorism (DIICOT). În urma anchetei, 15 tineri au fost trimiși în boxa acuzaților, printre aceștia aflându-se și opt consumatori. Drogurile au ajuns inclusiv în comunele din județ, Dângeni și Dobârceni, unde au fost vândute cu 60-70 de lei gramul.

La un moment dat, liderii grupării au bănuit că sunt filați și au început să se plimbe cu taxiul prin municipiu pentru a vedea dacă sunt opriți. În plus, drogurile au fost mutate într-o altă locație, la locuința unui complice, iar afacerile se derulau prin intermediul aplicațiilor telefonice criptate. Acuzați de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, instigare sau vânzare și complicitate la vânzare de droguri de risc, patru tineri au fost condamnați la închisoare cu suspendare, pedepsele fiind cuprinse între doi ani și 10 luni de închisoare și doi ani și trei luni de închisoare.

Citește și Misterul incendiului de la Centrul pentru copii din București. Enel dă vina pe spital pentru pana de energie

Un alt minor care a făcut parte din grupare și a fost acuzat de complicitate la vânzare de droguri de risc s-a ales cu măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de șase luni. Cât îi privește pe consumatorii de droguri, șase dintre ei au fost condamnați la plata unor amenzi penale de câte 1.200 de lei fiecare, un altul s-a ales cu o condamnare de 4 luni închisoare, iar ultimul dintre ei, minor fiind, s-a ales cu măsura neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o durată de două luni.

Niciunul nu va fi închis întrucât în cazul condamnărilor cu închisoare magistrații Tribunalului Botoșani au dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere. În schimb, instanța a dispus confiscarea de la cei implicați a unor sume de bani care totalizează peste 39.000 de lei. Totodată, cei 15 inculpați au fost obligați să plătească cheltuielile judiciare care însumează 20.700 de lei. Prin urmare, statul român ar urma să încaseze de la aceștia 67.000 de lei, adică aproape 13.000 de euro. Mai multe, în Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fratele șefului SIE face afaceri cu patronul păcănelelor Magnum. Legăturile cu lumea interlopă | Info Sud-Est

Fratele șefului SIE, Constantin Vlase, face afaceri în domeniul...

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50% dintre aceștia sunt în prag de pensionare

Criză de medici de familie în Vâlcea. Peste 50%...

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din noul mandat | Ziarul de Iași

Alianța PNL-PSD Iași. Prima ședință a Consiliului Local din...

Concert cu muzică românească în Antarctica | Viața Liberă

Concert cu muzică românească în Antarctica. Pianistul gălăţean Ștefan...