BOTOȘANI – Noul sediul al UPU bate recordul la demolări

Data:

spot_img

♦ Noul sediul al UPU ar trebui să ofere condiţii decente bolnavilor şi cadrelor medicale, însă deocamdată proiectul reabilitării este cel care are nevoie de resuscitare

Reabilitarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pare a fi unul dintre cele mai elocvente exemple în privinţa modului în care se fac proiecte la Botoşani. Astfel, deşi este o investiţie extrem de importantă pentru întreg judeţul, proiectul după care au fost demarate lucrările se dovedeşte a fi făcut pe genunchi şi plin de greşeli.

Astfel, termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori, iar în iarnă a fost nevoie de o stopare a lucrărilor pentru refacerea unor documente. Ulterior s-a apăsat pedala acceleraţiei, însă acum, când comisii din partea unităţii sanitare merg pe şantier, se descoperă tot mai multe probleme, unele absolut hilare.

Uşi prea înguste

Spre exemplu, mai multe uşi de la saloanele din noul UPU sunt prea înguste. Deşi acestea sunt prevăzute pentru a fi mult mai late decât uşile normale, pentru a putea încăpea şi tărgi, pe actualele dimensiuni nu încap nici măcar scaune cu rotile. Deşi termenul de finalizare este foarte aproape, nici pardoseala şi nici tavanul nu au fost finalizate. Mai mult, iniţial s-a optat pentru un anumit tip de tavan, dar acum s-a decis schimbarea acestuia.

Salonul de stomatologie a fost finalizat, însă apoi cu toţii au realizat că mai multe conducte, destinate aparatului stomatologic, trebuiau să treacă prin podea, doar că, surpriză, s-a omis acest lucru, astfel că a fost din nou spartă podeaua pentru montarea lor.

De asemenea, banii pentru scaunul stomatologic şi aparatul propriu-zis vor trebui să vină din bugetul spitalului, pentru că cei care au făcut proiectul au omis că este nevoie de această aparatură.

Stâlp în salonul de reanimare

Unul dintre cele mai importante saloane din cadrul oricărei unităţi de primire a urgenţelor este cel de reanimare şi terapie intensivă, deoarece acolo ajung cazurile cele mai grave. Deşi iniţial planul era ca salonul să aibă şase paturi, cu spaţiu suficient pentru personalul medical şi pentru aparatura specială, acum acesta s-a redus la patru, din cauza existenţei unui stâlp de rezistenţă, care, în viziunea proiectanţilor, ar fi trebuit iniţial dărâmat.

„S-a decis să fie doar patru paturi, pentru ca personalul să aibă loc de manevră. Chiar şi cinci paturi ar fi fost înghesuite. Când vorbim de resuscitarea unui om este vorba despre o echipă medicală întreagă, trebuie să aibă spaţiu de manevră, să fie adusă aparatura. Nu înţeleg cum au prevăzut ei şase paturi”, a spus unul dintre medicii care activează în cadrul UPU.

Izolator în mijlocul Urgenţelor

Problemele nu se opresc, însă, aici. Astfel, izolatorul, un salon în care se presupune că ajung cazurile cu suspiciune de contaminare, pentru a se evita contactul cu alţi bolnavi, ar trebui să fie într-o extremitate a secţiei. La Botoşani, însă, este aproape în mijlocul unităţii, între saloane, şi nu are nici măcar un traseu special de transport al bolnavului, aşa cum teoretic ar trebui.

Între timp, pentru a mai „spăla” din greşeli, a fost făcută o intrare din exterior direct în acest salon, însă dacă un pacient ar trebui transportat pe o secție a spitalului, acest lucru s-ar face tot pe acelaşi traseu cu ceilalţi bolnavi.

Vină pasată pe vechea conducere

Unele surse din cadrul Consiliului Judeţean sugerează că, din dorinţa de a fi finalizat acest proiect, chiar şi cu multitudinea de hibe găsite pe parcurs, s-au făcut toate presiunile pentru ca lucrarea să fie dusă la bun sfârşit. Chiar şi cu riscul apariţiei tot mai multor probleme, majoritatea ca urmare a grabei cu care s-a lucrat şi mai ales a lipsei consultării cadrelor medicale, titrează MONITORUL DE BOTOȘANI.

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Horia Alexandrescu despre Călin Georgescu: „Mi l-au trimis aia de la SIE, au zis că e om serios” | Aktual24

Horia Alexandrescu, tatăl Ancăi Alexandrescu, le-ar fi spus colegilor...

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și UDMR | Aktual24

SURSE: Cum se împart ministerele între PSD, PNL și...

Un agresor sexual din Bihor, eliberat, a atacat din nou un minor | Bihoreanul

Petru Lucaci, un bărbat din localitatea Hotar, eliberat recent...