BOTOȘANI – Nuntă fără mire din cauza Covid

Data:

spot_img
  •  Doi tineri însurăţei botoşăneni şi-au stricat nunta pentru că nu s-au vaccinat, iar mirele a picat testul Covid.
  • Soacra mare a leşinat la coafor
  • Dans al mirilor cu tatăl miresei

Refuzul vaccinării duce la situaţii mai mult decât neplăcute pentru unii botoşăneni. Astfel, în weekend a avut loc ceea ce pentru unii ar putea părea „nunta perfectă”, însă pentru miri nu a fost deloc aşa. Astfel, ginerică a aflat în ziua nunţii că testul PCR a ieşit pozitiv, astfel că cei de la sală nu i-au dat voie să participe la propria petrecere de nuntă.

Petrecerea atipică a avut loc sâmbătă, într-unul dintre cele mai apreciate localuri de petreceri din Botoşani. Mirii, doi tineri din judeţul Botoşani, dar stabiliţi de mai mult timp în Iaşi, au fost protagoniştii uneia dintre cele mai neobişnuite petreceri de nuntă din câte au fost organizate în judeţ, iar necazul celor doi a început de la faptul că nu erau vaccinaţi. Astfel, deşi în Botoşani petrecerile se organizează în prezent doar cu persoane vaccinate, organizatorii nunţii respective au decis să le ceară mirilor teste PCR, ambii fiind neimunizaţi. Siguri că totul va fi în ordine şi mai ales pentru că testul nu putea fi mai vechi de 72 de ore, cei doi au ales să se testeze chiar cu o zi înainte de nuntă.

Soacra mare a leşinat la coafor

Toate detaliile nunţii au fost pregătite în amănunt, mulţi invitaţi veneau chiar din Iaşi şi din alte judeţe ale ţării pentru cea mai importantă zi din viaţa celor doi miri. Sâmbătă, cei doi mai aveau doar ultimele detalii de pus la punct, însă au primit şi vestea şocantă. „Au primit mesaj pe telefoanele mobile. Mireasa, test negativ, mirele, pozitiv. Au fost minute întregi de tăcere şi au rămas şocaţi. Au sunat la laborator să verifice încă o dată, dar testul a ieşit pozitiv pentru el. Ei ca ei, dar mama mirelui era la coafor când a primit vestea. Pur şi simplu i s-a făcut rău şi a leşinat în scaunul în care se afla”, a povestit o apropiată a nuntaşilor.

Puşi în faţa faptului împlinit, cei doi miri nu aveau prea multe opţiuni. Decât să anuleze nunta, cu tot ce însemna, cu o mulţime de invitaţi care deja erau pregătiţi să vină, sala plătită, muzica, mâncarea, aceştia au ales o variantă mai puţin „ortodoxă”, şi anume aceea de a continua nunta fără mire.

Dans al mirilor cu tatăl miresei

Dansul mirilor a fost între mireasă şi tatăl ei, care a trebuit să îşi substituie ginerele, în aplauzele invitaţilor miraţi de unicitatea evenimentului.

În ciuda glumelor de la nuntă, pentru cei doi tineri evenimentul a fost un chin, fiind nevoiţi să stea departe unul de celălalt. Situaţia ar fi putut fi evitată, însă, cu vaccinul anti-Covid, atât de promovat în tot acest timp.

A doua zi, mirele a fost sunat de către reprezentanţii DSP, acesta fiind luat în evidenţă şi chestionat legat de locaţia în care va sta în izolare. Rămâne de văzut dacă mireasa va alege să petreacă luna de miere în izolare alături de soţ sau nu.

„Cazul a fost preluat de către colegii de la DSP Iaşi, pentru că respectivele persoane, deşi născute în Botoşani, lucrează şi domiciliază pe raza judeţului vecin. Deci ancheta epidemiologică este făcută acolo. Dar este doar un alt exemplu despre câte probleme poate crea, pe lângă cele de sănătate, refuzul vaccinării”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani, titrează MONITORUL DE BOTOȘANI.

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ministrul propus de PSD la Justiție, venituri de 3 milioane de lei în 4 ani

Propunerea coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de ministru al Justiției,...

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis

Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de Klaus Iohannis,...

Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din coaliţie pentru Preşedinţia României

Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de partidele din...