Botoșani – Oficiali orbi la blocarea Siretului

Data:

Lucrările efectuate pe malul râului Siret, în dreptul comunei Cândești, ar fi fost legale. Așa au precizat reprezentanții Administrației Naționale „Apele Române” – Administrația Bazinală a Apelor (ABA) Siret, care în urma unei solicitări formulate de reporterii „Monitorul” au recunoscut că au emis autorizație de gospodărire a apelor privind lucrări de decolmatare, reprofilare și regularizare a scurgerii prin exploatarea agregatelor minerale, titularul autorizației fiind societatea AGA Trans SRL Dorohoi.

Doar că autorizația a fost valabilă până la începutul acestei săptămâni, adică până pe 25 iulie, iar acel pod din tuburi surprins în fotografii de localnici nu avea ce căuta în albia râului. Astfel, potrivit reprezentanților ABA Siret, autorizația nu prevedea lucrări de blocare a cursului apei și conținea date exacte cu privire la amplasament, stadiul reglementării obiectivului, condițiile de exploatare și tehnologia de exploatare.

Societatea avea dreptul să excaveze volumele autorizate, „blocarea perimetrului și nerealizarea lucrărilor ducând la vulnerabilități în ceea ce privește tranzitarea optimă a debitelor la viituri” au menționat reprezentanții ABA Siret.

„Nu au fost constatate abateri”

Firma în cauză nu avea voie să depășească volumul de agregate autorizat spre exploatare și de aceea trebuia să întocmească registre de evidență a cantităților de agregate extrase. Totodată, reprezentanții firmei trebuiau să borneze perimetrul, să mențină albia și malurile curate pe sectorul autorizat și nu aveau voie să depoziteze materialul excavat în albia minoră. „Este permis un singur depozit intermediar în albia majoră”, au mai menționat reprezentanții ABA Siret, titrează Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită | Crișana

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată...

Flagelul care afectează milioane de vieți | The Epoch Times-Romania

Flagelul care afectează milioane de vieți a fost discutat...