BOTOȘANI – Politicienii locali promit spitale noi, guvernanții zic PAS

Data:

Aşa cum Monitorul anunţa încă din luna august, şefii judeţului au făcut promisiuni cu spitale noi, pe care nimeni nu le-a luat în seamă. Ministrul Alexandru Rafila a anunțat zilele trecute lista cu cele 27 de spitale din România care vor primi bani prin PNRR. Botoşaniul nu este nici măcar între cele respinse, semn că nu a fost luat niciodată în calcul pentru finanţare.

La inaugurarea Unității de Primiri Urgențe (UPU), care a avut loc în luna august, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a prezentat cu fast trei proiecte noi pe care le-a pregătit la faza de studii de fezabilitate, pentru infrastructura sanitară din municipiu și județ.

Şefa CJ anunţa trei spitale noi, construite de la 0

După ce finalizarea UPU a durat un an jumătate şi a costat 2,5 milioane de euro, şefa CJ a dorit să prezinte proiecte pentru nu mai puţin de trei unităţi sanitare noi, construite de la zero. Potrivit acesteia, investițiile presupuneau trei corpuri noi de clădiri, valoarea proiectelor fiind de 108 milioane de euro. Astfel, Secția de Pediatrie necesita 52 de milioane de euro, Secția de Psihiatrie 39 milioane de euro, iar Secția Exterioară Săveni alte 17 milioane de euro. Un total de 108 milioane de euro. Cu alte cuvinte un sfert din preţul Spitalului Regional Iaşi, un proiect care este în discuţii de numai 15 ani.

Şefa judeţului a declarat atunci că spera ca finanţarea pentru aceste unităţi sanitare să vină prin PNRR. Prezent la momentul când au fost făcute declaraţiile, cel puţin optimiste, ministrul Sănătății a atras, încă de atunci, atenţia că Botoşaniul nu figureaza cu niciun proiect în cadrul programului de finanţare PNRR. „Când am ajuns la Ministerul Sănătății în luna decembrie am găsit 49 de spitale preselectate din țară din care urmau să se selecteze cel puțin 25 în cadrul PNRR. Nu am găsit niciunul din Botoșani”, a spus ministrul Sănătăţii, medicul Alexandru Rafila.

Chiar dacă optimismul a continuat şi ulterior, Ministerul Sănătății a prezentat, miercuri, lista finală a celor 27 de spitale din România care vor beneficia de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Cele 27 de obiective au fost selectate dintr-o listă mai extinsă, de 42 de spitale.

Botoșaniul nu a figurat cu vreo unitate sanitară nici măcar în lista inițială de 42 din care s-au ales cele 27 de unităţi finanţate. Alte patru proiecte de spitale au fost respinse din start. Nici în cele 42 şi nici în cele patru nu s-a regăsit vreun proiect al şefilor judeţului Botoşani, titrează Monitorul de Botoșani.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată pentru luare de mită | Crișana

Inspector șef adjunct al ITM Bihor, trimis în judecată...

Flagelul care afectează milioane de vieți | The Epoch Times-Romania

Flagelul care afectează milioane de vieți a fost discutat...

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură | Puterea a cincea

Expoziția-muzeu Triaj: educație prin cultură, reprezintă o versiune reinterpretată a...

Un primar fără casă locuiește în vila soacrei sale bogate | Gazeta de Dimineață

Un primar fără casă locuiește în vila soacrei sale...