BOTOȘANI – Primar judecat pentru fraude cu bani europeni

Data:

spot_img

Vasile Sasu, primar la Durneşti, va da explicaţii în instanţă pentru nişte fraude cu subvenţii de peste 100.000 de euro.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție scormonesc și afacerile primarilor din comunele județului. Luna aceasta, primarul comunei Durnești, Vasile Sasu (PNL), a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul teritorial Suceava, fiind bănuit de complicitate la o fraudă cu subvenții agricole în valoare de peste 100.000 de euro.

În boxa acuzaților vor mai ajunge alte trei persoane, Ovidiu Sasu, nimeni altul decât fiul primarului, precum şi Costel Grumeza și Vlad Cojocaru, bănuiți că au fost implicați în același aranjament. Totodată, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată și a cooperativei agricole – Cooperativa Agricolă Corogea – în numele căreia au fost solicitate subvențiile nelegale.

Fapte petrecute în urmă cu zece ani

Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în urmă cu aproape un deceniu, însă investigațiile au fost finalizate abia anul acesta.

„În perioada 2012-2014, cei doi inculpați, membri ai Cooperativei Agricole Corogea, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați (n.r. – printre care și primarul comunei, Vasile Sasu), ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai multe documente și declarații false și inexacte (declarații, adeverințe, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 568.965 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă”, au precizat în rechizitoriu procurorii DNA. Altfel spus, în baza unor documente nereale, cei de la cooperativa agricolă au obținut subvenții nelegale.

Deși reporterii „Monitorul” au încercat să obțină punctul de vedere al primarului Vasile Sasu, cu privire la acuzațiile formulate de procurori, acesta nu a putut fi contactat. În schimb, potrivit documentelor aflate la dosar, acesta ar fi bănuit de „complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”. (Monitorul de Botoșani)

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Oradea, „Orașul faptelor bune” | Bihoreanul

Oradea, „Orașul faptelor bune”. Municipiul va găzdui campania „Orașul...

Poșta Română va închide treptat toate oficiile deținute | Banatul Azi

Poșta Română anunță că va închide treptat toate oficiile...

Rolul sindicatelor în societatea românească | Oglinda de Azi

Rolul sindicatelor în societatea românească. Sindicatele continuă să joace...

Lucrări de modernizare pe DN73. Termenul de execuție este august 2025 | Argeșul Online

Lucrări de modernizare pe DN73. Termenul de execuție este...