Surpriză de proporţii în cazul bărbatului acuzat că a ucis cu maşina un om în Centrul vechi al municipiului, în vara lui 2017. După schimbarea încadrării juridice a faptei principale din omor în ucidere din culpă, magistrații Curții de Apel Suceava l-au condamnat, miercuri (n.r. – 11 mai a.c.) pe Vasile Gologan la o pedeapsă rezultantă de șapte ani și șase luni închisoare, în regim privativ de libertate, cu mult sub pedeapsa inițială de 19 ani de închisoare dictată de Tribunalul Botoșani.
Fiind vorba de o sentință definitivă, bărbatul a fost ridicat de polițiști și încarcerat, el aflându-se în arest la domiciliu. Din pedeapsă i se va scădea întreaga perioadă petrecută în arest preventiv sau arest la domiciliu. Prin urmare, bărbatul va mai avea de executat foarte puțin din condamnare.