Parlamentul a incriminat delictul de opinie. Instigarea la ură pe criteriul apartenenței politice, pedepsită cu închisoare până la 3 ani

Data:

spot_img

Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a votat luni un proiect de lege care incriminează instigarea la ură împotriva unei persoane sau a unui grup pe motiv de apartenență politică. Parlamentarii USR vor sesiza CCR, a declarat deputatul Mihai Badea.

Proiectul de lege avea ca scop inițial punerea în acord a Codului Penal cu o directivă privind discriminarea pe criterii etnice, de rasă, sex etc. Dar un amendament introdus de Laura Vicol (PSD), șefa Comisiei Juridice din Camera Deputaților, incriminează și delictul de opinie pe motiv de apartenență politică și prevede pedeapsa cu închisoarea până la 3 ani, a declarat pentru G4Media Mihai Badea (USR), membru în Comisia Juridică.

„Ce înțelegeți prin instigare la ură împotriva unei persoane sau a unui grup de persoane pe criteriul opiniei sau apartenenței politice? Codul penal nu conține nicio definiție a acestei noțiuni, care rămâne la aprecierea instanței.

Nesocotiți nu doar dreptul la liberă exprimare, dar și principiul constituțional al calității, clarității și preciziei legii. Practic, orice critică mai substanțială pe care un cetățean obișnuit sau un jurnalist o va aduce unui politician sau unui partid politic va putea fi considerată infracțiune și pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, a declarat Mihai Badea.

Deputatul USR mai arată că „în timp ce într-o țară vecină se luptă și se moare pentru libertate și democrație, coaliția PSD-PNL-UDMR adoptă o lege care ne apropie de Rusia, unde simpla referire la conflictul sângeros din Ucraina ca fiind un război în toată regula poate conduce la 15 ani de închisoare”.

După ce Parlamentul a adoptat proiectul, acesta merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ninsori abundente pe DN 7C Transfăgărășan | Argeșul Online

Ninsori abundente pe Transfăgărășan. Pe DN 7C Transfăgărășan, ninge...

Facebook’s Role in Electoral Manipulation Using Nostalgic Communist Memories

After the annulment of the presidential elections by the...

Ședință pentru alegerea viceprimarului transformată în ședință PSD | Gazeta de Stâlpeni

Ședința Consiliului Local din Stâlpeni dedicată alegerii viceprimarului s-a...